Muzica
 


A V Petrea - De sărbători

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Nu e o veste proastă că nu mi-a urat
nimeni un Crăciun fericit sau, peste
şase zile, un An nou fericit,
dar văd că sufletul meu a orbit şi se
împiedică de orice amintire care, mai
mult ca sigur, îl tulbură;
însă, continui să sper, să creez, să
visez, să mă trezesc la realitate, să
sporesc, să nimicesc, să plec, să ajung...
Unde? Nu ştiu şi nici nu mă interesează!

Repet: Nu mi-a urat nimeni un Crăciun
fericit,
dar inima mă aruncă în diverse şanţuri şi
îmi înjură amintirile pe care, acum foarte
mult timp, le-am uns cu lacrimi şi nervi.
Deci, nu ar fi o crimă prea mare dacă mi-aş
schimba inima şi sufletul!

Da, să le schimb ca pe o pereche de
pantaloni şi să le închid undeva...
Dar mi-e frică că ar sparge uşa
dulapului sau seifului care le ţine loc
de microscopică închisoare
(microscopică, deoarece ele sunt deprinse
cu mări, oceane şi continente subacvatice
de emoţii, păreri şi dogme)...
Însă ce ar fi rău în asta?
Ar avea măcar cine să-mi ureze peste 12
luni un Crăciun fericit sau un An nou plin de
bucurii!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro