Muzica
 


Alexia - Singurătate

Acorda o nota acestei creatii :
( 6 voturi )

Merg în gîndurile mele, pe drumul negru, scrum
Unde m-ai adus tu, în locul plin cu fum
Singurătatea.... Singurătatea mă domină,
Şi nu pot să scap, ca să ajung la lumină.

Parcă stau într-un permanent şi nemilos foc,
Simt că nu mai pot să rezist, mă sufoc,
Toţi te lasă baltă, atunci cînd ţi-e mai greu
Sufletu-ţi îngheaţă, şi plîngi neoprit mereu.

Mă înnec în şiroaiele de lacrimi ale durerii,
Şi nu voi avea parte, niciodată, de momente ale plăerii
Inima-mi este ca piatra, sufletu-i zdrobit,
Nu-ţi pasă de mine, de cît de mult te-am iubit.

În rană, adînc mi-ai înfipt cuţitul tare,
Cred că nu mai am, şi nici nu sper la scăpare,
Durerea mea a devenit nespus de mare,
Sîngele curge, şi mă-ntreb: "De ce-ai făcut asta oare?"

Ceasul morţii mele, în sfîrşit a ajuns.
Săgeata în inimă, foarte puternic mi-ai străpuns,
Cad... Cad în genunghi şi mor,
Iar tu stai, şi priveşti nepăsător.

Sufetul meu, călcat în picioare, distrus,
Încet la cer se ridică, spre fericirea ta, s-a dus
Un gol imens am avut în inima mea,
Pe care doar iubirea ta îl putea umplea.

Acum eu am plecat departe, rămasa-i tu,
Te privesc din cer, şi-mi aduc aminte de trecut,
Plîng cu lacrimi de sînge pentru tine,
Norii plîng şi ei disperaţi, pentru mine.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro