Muzica
 


Berbecar Alexandru - din categoria... comori ascunse...

Acorda o nota acestei creatii :
( 1 vot )

A apărut din senin,
Ca o rază de soare
Și ne-am cunoscut.
Dar de ce oare?

Am fost tineri
În tânăra viață.
Tenul l-aveam neted,
Și nici urmă de mustață.

Parcă și natura,
Ce ne-nconjura,
Era încă-n pragul
De-a se dezvolta.

Era început de toamnă
Și ce toamnă mai era,
Una ca-n povești
Cum nu credeam a exista.

Atunci am degustat
Din fructele iubirii,
Și-am rupt orice barieră,
Din calea fericirii.

Mi-am descoperit natura,
În care-acum mă regăsesc;
Am reușit să-mi urăsc ura,
Iar iubirea s-o iubesc.

Am început c-un zâmbet
Si c-o glumă bună,
Ș-apoi o plimbare
Ținându-ne de mână.

Am făcut pași mulți,
Lângă pașii ei;
Străbătut-am munți
De gânduri și idei.

Zilnic îi spuneam
Cât e de frumoasă
Și că-n brațele ei,
Mă simt ca acasă.

Atunci am învățat
Să mai uit de mine,
Să mai uit de tot
Și doar să mă simt bine.

Eram împreună,
Și când nu eram
Ne aveam în suflet
Și de dor muream.

Uneori mi-e dor,
Și-mi doresc nespus
Să simt iar acel dor,
De dragoste străpuns.

Ne rosteam „te iubesc„
Și chiar ne iubeam!
Ne-aveam doar pe noi,
Și doar atât ne doream.

Au trecut zile,
Au trecut luni,
De dragoste ajuns-am
Parcă tot mai nebuni.

Ne-am pus întrebări
Despre ce este normal,
Despre ce-avem între noi
Și ce este real.

Ne-am lăsat purtați de vânt,
De furtuna despărțirii,
Ne-am ucis cu sânge rece
Sentimentele iubirii.

S-a dus totul,
Parcă, luat de val;
Am ieșit din poveste
Și-am intrat în real.

O lume gri, străină,
Mă simțeam pierdut.
Mi-am dezvoltat iar ura,
Mai rea ca în trecut.

Mi-am închis iubirea,
Sau chiar am torturat-o,
Am ascuns-o adânc in mine,
Crezând c-am uitat-o.

Am fost atât de rău
Cu tot ce mă-nconjoară,
Am fost chiar și cu mine,
Fără să mă doară.

Când îmi sufocam
Ultima clipă de viață,
Într-un colț de suflet,
A răsărit speranță.

Doi ochișori căprui,
Doar ei vedeau în mine
Sub pătura densă de ură,
Rămășița de iubire.

Răbdarea-i nemărginită,
Dragostea scânteietoare,
Si mânuțele ei mici,
Mi-au oferit alinare.

Mi-am regăsit culcușul,
Sau noua mea casă,
În brațele ei;
Noua mea frumoasă.

Am început să simt
Că ies din real
Și că tind să mă-ntorc
În fostul meu normal.

Unde pot să trăiesc,
Fiindcă pot să visez;
Unde pot să scriu
Fiindcă pot să creez.

Dar nu vreau să iubesc
Cum am iubit înainte,
Și nu vreau să trăiesc
Din apusele morminte.

Precum un Phoenix
Să-mi renasc iubirea,
Peste propria-mi ură
Să-mi clădesc fericirea.

Urmează să urmăm
Calea basmelor în doi,
Să ne hrănim doar cu iubire,
Nu cu ură și război.

Să avem castelul nostru,
Și un cal înaripat,
Să plutim în lumea noastră,
Să trăim cu adevărat.

Departe de societate,
Și de lumea rea din jur;
Să trăim alt stil de viață,
Unul, in esență, pur.

Unde soarele răsare
Și te mângâie pe față,
Unde codrul concertează
Dis-de-dimineață.

Unde tot ceea ce ai
Este tot ce vrei să vezi,
Iar tot ceea ce simți
Este tot ce vrei să crezi.

Asta-aș vrea să îi ofer,
Îngerului, ce m-a salvat.
Supremul tron de-mpărăteasă
Lâng-al meu, cel de-mpărat.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro