Muzica
 


Boris M. Marian. - De ce scrii

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

De ce scrii? Mă-ntreabă o cucuvaie
Din Parcul Socola, eram la armată, aia populară,
În dealul Copoului, barba ca și arta maschează
Imperfecțiunile chipului, pentru a scrie nu este suficient
Să ai ouă mari și tari, spune Danilo Kish, are dreptate,
Dar de ce nu scriu și câinii o carte, două?
De ce nu intrăm în cercul magic al cărților,
Să nu mai ieșim din el? Să nu mai ieșim din el?
Ah, leii mecanici, metalici. Ghici.
Dacă starea de rău este o stare normală,
Atunci prefer răul, unii îl evită citind, scriind,
Fumând, tușind, mâncând, etc. , dar ce este mai frumos
Decât un tril în mijlocul orașului, venit pe scară?
**********************************************
Totul crește
Coarnele ochelarilor cresc, numărul iubitelor uitate
și ele cresc, versurile cresc precum în cimitire
viermii se lungesc și se bucură, că-mi trec zilele ca fumul
de țigară, deși m-am lăsat, oasele cresc într-o parte,
în inimă simt iarbă, nu vii să ne întindem nițel?
De ce semănăm cu pelicanii de la o vreme?
Visele s-au înrăit, corbii vin și ne oferă arsenic,
Vrăbiile din copilărie se fugăresc și nu vor să vină la geamul meu,
Zidul de pace s-a dărâmat, turnurile frăției au devenit obiective turistice,
Cititorii sunt martori la un duel mortal,
Mă deștept în zori și mă-ntreb ce naiba scriu azi?
E jale în lume, librăriile s-ai închis, în închisori se scriu cărți,
Iubita de vizavi nici bună ziua, nici bună noapte, nimic,
Se aud râsete, praf și pulbere, turcea, virgil, michaux,
Mâinile tremură, ia uite, zice un amic, îi tremură mâinile,
Nu, este tremurul inimii. Încerc să mă număr, tot timpul
Sar peste mine.

*****************************************

Atât de evident

Este evident că paznicul
Stă în fața porții închise,
În spatele ușii este o clădire
Cu toate ușile închise,
La fiecare etaj, zac mumiile
Unor prinți, duci, regi, papi, sultani, faraoni,
Am bătut timid la poartă, paznicul a dispărut,
s-a evaporat ca spirtul pe o rană,
ușile toate s-au deschis,
din toate camerele se auzeau râsete de copii
care jucau de-a baba-oarba.
**************************
La fel de evident este că iubita contelui
Nu avea mai mult de optsprezece primăveri,
Contele nu avea mai mult de optzeci de ani,
Prietenul contelui era adoratul tuturor femeilor din ținut,
Dar nimeni nu știa că inima iubitei contelui
Aparținea acestui prieten misterios.
Contele a decis s-o mărite pe iubita sa
Cu notarul din sat, au dansat până în zori ,
La un moment dat s-a auzit o împușcătură.
Eroina noastră era moartă, era moartă, era moartă.
Cine a ucis-o? Contele – nu. Notarul nu .
Autorul crimei era și autorul povestirii.
BORIS MARIAN************




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro