Muzica
 


Boris M. Marian. - Noah 7

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Noah 7



Numărat, judecat, pedepsit,

Înot pe spate, voios,

O durere din adânc, ...

Din care adânc?

Nu suntem oare, frunze

Sau trestii gânditoare?

Adânc este doar Oceanul,

Spun, „quia absurdum est” ,

Un protest, dar ce folos?

Mă apropii de mal,

Doamne ce nuferi, ce nalbe?

Plutim de la un mal la altul.

Aceasta e trecerea?



Disprețuim noi trupul,

Lui nici nu-i pasă, ucigașul e firav,

nu are minte, așa vorbea și soacra mea Zarathustra,

cea cu zacusca, predicatorii sunt morți,

moartea predică singură,

în piața publică muștele își scriu memoriile,

copilul veni cu oglinda,

se scutură grinda de atâți spânzurați,

vânt de sare şi soare îl biciuieşte.

Se plimbă gol pe malul abrupt.

Vulturii dau roată, îl urmăresc, îl vânează.

Inamicul este însuşi oceanul, dar este şi salvarea.

Cine îi şterge orele, visele, urma vânătorilor, ridurile?

Norii se depărtează imperiali.

Dacă nu vrei, nu ai decât să nu te uiţi.

Barba se ia ca o cenuşă pe degete,

goluri de timp, goluri de memorie,

cine scrie despre lacrimi nu ştie ce este transparenţa.

Erau dureri cândva, s-au dus cu norii,

străzile s-au înălţat, s-au dus, îl văd bunicul

cum pluteşte cu vioara sub bărbie,

stelele îi cântă-n strună,

el a uitat de glonţul ce l-a străpuns cândva.

De ce oare vulturii îşi leapădă veşmintele

şi dau din braţe, cuprinşi, parcă de o teamă nebună?




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro