Muzica
 


Dragos Niculescu - De-am mai iubi

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Sclipesc în frunze nǎluciri de ducǎ
Şi prin copaci dorm vînturi de nevoi,
Pe mine iar un dor ciudat m-apucǎ,
Şi mǎ gîndesc subit la amîndoi.


În miezul toamnei scîrţîie o roatǎ
Şi boii trag al sufletului car,
Povestea noastrǎ, simt cǎ nu e toatǎ,
Sfîrşitul parcǎ este şters cu var.


Probabil e un rost nescris în fire ‒
Dictat brutal şi ordin sǎnǎtos,
Ce limpezeşte apa şi-n iubire,
Pe cît de drept, pe-atît de dureros.


N-aş mai putea sǎ te iubesc vreodatǎ,
Nici de-ai veni la mine n-aş putea,
De fapt, acuma eşti de tot schimbatǎ,
Ca un decor de bîlci, din mucava.


Dar mǎ gîndesc la tine cu trǎirea
Celui care lucid ardeam pe-atunci,
Şi parcǎ retrǎiesc iar fericirea,
Şi-un val parcǎ se-aruncǎ iar în stînci.


Un sens adînc rǎmîne ce-a fost luptǎ,
Cǎci Dumnezeu vegheazǎ peste noi,
Şi fǎrǎ voia ta, cu viaţa ruptǎ,
Beneficiezi şi tu de-un sfînt altoi.


Nu-mi mulţumi – aici plǎtim cu viaţa
Ce-o sǎ recuperǎm acolo, sus,
Şi nu-i uşor sǎ te-ncǎlzeşti cu gheaţa
Celui mai luminos şi cald apus.


De-a fost ca sǎ jertfim ceva-mpreunǎ
Pentr-un folos înalt, dar separat,
Nu ştiu de-i loc sǎ ne mai dǎm o mînǎ,
Sîntem strǎini în tot ce s-a jucat.


În ploaie se topesc statui de vise
Şi timpu-i cere frunzei dreptul lui…
Rǎmîn sǎ-mbǎtrîneascǎ cele scrise,
Precum icoana pe pereţi, în cui.


De fapt, iubirea nu ne aparţine,
Marii îndrǎgostiţi sînt cei ce pier,
E-o taxǎ mǎsuratǎ în suspine
Pentru serviciul poştei cǎtre cer.


De-am mai iubi la fel mǎcar o datǎ
Pe-altcineva poate am fi salvaţi,
Şi-am recicla iubirea vinovatǎ
În fericirea celor achitaţi.


(din volumul “Duminica poemului mut”)




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro