Muzica
 


Firoiu Cristina Maria - Criza a tot, dar liric sunt

Acorda o nota acestei creatii :
( 1 vot )

Este un soi de viata a-mi spune
Ca tu-mi gresesti far’ de-asta lume
Si cum strigand ca eu nu-ti sunt
Alegi din mine demon sfant.
De-ai sti ca ti-am gandit “un maine”
M-ai nascoci in al tau nume
Si de-ai afla ca te-nrudesc
Cu un strain sau Christ ceresc
M-ai inventa in zodiac
Sa te prezic in timp ce tac.
Parca te recunosc a-mi spune
Ca fructele-s tot timpul crude,
Ca un sirop din mar ales
E ca un ceai baut cam des
Si ca nu-I logic sa-ti explic
Problema spatiului in timp.
Si cand”atat” devine”punct”
Pricep ca deveni-vei lut,
Dar cum sa-ti spun ca in “destul”
Se-ascunde arta: “gen nocturn”?
Prevad ca-ti inteleg ocazii
Si ca le-mpodobim ca brazii.
De dimineata iti sporesc
Un dor spre mine…
Astfel cresc…
Si cum iti pot fi si copil
Iti amintesc de-alint cu stil,
Dar indraznesc a-ti judeca
Privire, san de ziua mea
Si-ncep sa termin in normal
Cand anotimpul e banal,
Si-ti termin intr-un rasarit
Cand tu accepti sa crezi in timp.
Ne amintim in impacari
De-atatea ori de cate ori,
Si ne trezim in cearta iar
Cand transformam in des prea rar…
Nu ne iubim cand renuntam
Sa complicam cand existam
Si ne adulmecam durerea
Ca sa ne-mbogatim tacerea
Si cand ne mai rasare-n spate
Tablou cu intrigi_
Dam din coate…
Asa cum in literatura
Un romantism din clasic fura.
Si criza a tot ce vrea a fi
Din “tot”-“nimic” va nascoci,
Si criza a tot ce deja este
Din “tot”-“nimic” e tot poveste,
Si criza a tot ce ne destrama
Jertfeste-un Christ pentru icoana.
Caci din filosofii si vremuri
Ne-alegem cu emotii-n geruri
Si nu mai stim ce este Unul
Cand il mustram pe Domn Niciunul
Si-acest nepretuit vesmant
C-un drum de mijloc in mormant_
Noi toti suntem ca si vanduti
In pesteri ce atarna-n munti_
Si ne mai ratacim venirea…
Ca diagnostic: Fericirea!
Se poate sa imi fi mustrare
Cand iti descriu ocean sau mare
Dar tu, cu pasnic ochi cam grav
Ma reeduci in spirit cald,
Imi spui povesti cu strofe, randuri
Si nu ma vrei in timp cu riduri.
Avem un ascunzis sublim:
Eu iti sunt nor, iar tu senin.
Ne completam:
Tu stea… cometa,
Iar eu gresesc in ritm racheta.
Si parul ti-e padure deasa
Imi amintesti priveghi…mireasa,
Iar drumul ti-e pecetluit:
Nu are “mare”, dar nici “mic”.
As vrea sa inventez o seara
In care tu sa-mi fi cerneala,
Cu siguranta as tot scrie
Daca tot tu-mi vei fi hartie
Si fara inspiratii vaste
As prinde poezia-n oaste,
Tu ai veni cu palos sfant
Si tot m-ai mai ruga sa-ti cant,
Dar eu cu viclenie rece
M-as tot ruga sa nu iti pese
Si reveni-vei in cuprins
Sa imi arati ce n-am atins,
Iar de vei vrea sa-mi fi creion
Te-as folosi la maraton
Caci incercarea din repriza
E joc de carti in gen surpriza
Si daca-ncerc sa-ti fiu complice_
Atunci doresc sa-mi nasti cerinte.
Final fortat de gesturi false_
Nu este trup, contine ace,
Dar nu inteapa ce e acru_
El e cortina unui teatru;
Imi esti un spectator in rama,
Eu te pastrez sa-mi fi balada;
Si de vei vrea sa-mi fi idée_
Eu te voi sugera devreme.
Vei fi frumosul meu subtil
Nascut din expresivul stil;
Condus de valul unor rime_
Eu iti sunt rau, tu imi esti bine.
Sa definim, sa inventam,
Sa ne alegem, sa cedam…
E o rascruce fara drumuri_
Suntem o tara fara imnuri.
E ca si cum pentru un vis
Ne-am poposi in Mit Sisif.
Si criza a tot se vrea a fi
Izbanda , haos… tot ce stii!
Si criza a tot ce deja este
Pentru a continua-n poveste,
Si criza a tot ce ne renaste:
Avem speranta… Ea ne paste!
Si ca sa prelungim iar moartea
Ne potrivim cu rest etatea;
Si fie tot ce vrea a fi_
Oricum murim, dar suntem vii.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro