Muzica
 


Florin Lestat - Lauda omului - analiza prozodica

Acorda o nota acestei creatii :
( 6 voturi )

Lauda omului
de Nichita Stanescu

I „ Din punctul de vedere-al copacilor,
v-v vv-v v-vv 11/a
II soarele-i o dunga de caldura,
-vv v-v vv-v 10/-
III oamenii - o emotie coplesitoare…
-vv / vv-vv vvv-v 13/b
IV Ei sunt niste fructe plimbatoare
v- vv-v vv-v 10/b
V ale unui pom cu mult mai mare!
vvvv- v- v-v 10/b

VI Din punctul de vedere-al pietrelor,
v-v vv-v -vv 10/a
VII soarele-i o piatra cazatoare,
-vv v-v vv-v 10/b
VIII oamenii-s o lina apasare…
-vv v-v vv-v 10/b
IX Sunt miscare-adaugata la miscare,
- v-vvv-v vv-v 12/b
X si lumina ce-o zaresti, din soare
vv-v vv- / v-v 10/b

XI Din punctul de vedere-al aerului,
v-v vv-v -vvv 11/-
XII soarele-i un aer plin de pasari,
-vv v-v -v -v 10/-
XIII aripa în aripa zbatând.
-vv v-vv v- 9/c
XIV Oamenii sunt pasari nemaiîntâlnite,
-vv v-v vvvv-v 12/-
XV cu aripile crescute înauntru,
v-vvv v-v vv-v 12/-

XVI care bat, plutind, planând,
vv- / v- / v- 7/c
XVII într-un aer mai curat - care e gândul!
vv-v vv- / vvv-v 12/-



Poezia „Lauda omului” a lui Nichita Stanescu este cea care deschide volumul „O viziune a sentimentelor” aparut în anul 1964. Lauda este o forma mai veche de poezie, derivata din discursurile ocazionale de preamarire a meritelor cuiva. Poetul modifica structura laudei traditionale în care orice „lauda” se foloseste de epitete elogioase, de superlative rasunatoare, iar omul este definit în aceasta poezie din mai multe puncte de vedere: al „copacilor”, al „pietrelor” si al „aerului”, elemente din natura cu care acesta vine în contact.
Expresia care apare în primul vers al fiecarei strofe „din punctul de vedere-al” este o expresie administrativ, nu una poetica. Aceasta devine poetica abia atunci când poetul adauga la sfârsitul versului elementele naturii din prisma carora este vazut omul: copacii, pietrele si aerul. Acest lucru este evidentiat si de structura ritmica diferita a primului vers unde avem ritmul iambic, fata de restul poeziei unde ritmul trohaic predomina. Versurile care pot fi considerate „martor” sunt: versul XI pentru ritmul iambic si versul XVI pentru cel trohaic. Alternanta celor doua ritmuri nu dau muzicalitate poeziei stanesciene. Monorima poeziei este cea care asigura aceasta muzicalitate.
Poetul face o paralela între om si soare, fiindca soarele este un simbol al constiintei universale, iar omul reprezinta constiinta individuala si acest lucru este evidentiat si de dactilul (-VV) celor doua cuvinte. În toate strofele, versul a doilea, în care este descris soarele, are aceeasi structura ritmica, dactil, peon III, peon II (-VV VV-V V-VV) întrucât soarele este o simpla entitate a naturii. Cezura din versul III si XVII indica importanta si unicitatea omului, de aceea si structura versurilor în care este descris omul este mereu alta..
Cele trei descrieri ale omului sunt diferite întrucât si punctele de vedere din care omul este analizat sunt diferite, fapt scos în evidenta si de structura celor trei cuvinte: „copacilor” este format dintr-un peon II (V-VV), „ pietrelor ” dintr-un dactil (-VV) iar „aerului” dintr-un peon I (-VVV). Ca si cum natura ar putea percepe umanul datorita propriei constiinte, poetul îsi imagineaza perspective inedite. Astfel, copacii (lipsiti de sentimente) vad oamenii ca o „emotie coplesitoare”, ca „fructe plimbatoare”, facând apel la propria arie semantica; pietrele (statice) îsi imagineaza oamenii ca fiind într-o continua miscare („miscare adaugata la miscare”); iar aerul gândeste omul ca pasare, dar o pasare „nemaiîntâlnita”.
Omul este privit în general si definirea n-o face poetul, ci natura în care el traieste. În prima strofa oamenii sunt numiti „fructe plimbatoare” deoarece asa cum în fructul unui pom se gaseste samânta generatoare a unui nou organism, tot asa, fiecare om poseda germenele unei vieti. Aceasta expresie sugereaza dinamismul care este în continua crestere. Dinamismul este prezent în toata poezia evidentiat de expresii ca: „miscare-adaugata la miscare” (aici si schema ritmica (V-VVV-V) ne sugereaza acest lucru), „aripa în aripa zbatând”, „care bat, plutind, planând” etc. Prin adaugarea celor doua versuri din ultima strofa, poetul accelereaza cresterea dinamismului. Aceste „fructe plimbatoare” apartin „unui pom cu mult mai mare” ceea ce ne trimite la arborele vietii: existenta este vazuta cu un pom.
În a doua secventa poetul compara soarele cu „o piatra cazatoare”, iar omul este o „lina apasare” deoarece asa cum în interiorul omului conceptele, simbolurile sunt forme cristalizate ale intelectului, tot asa, în exterior, piatra este cristalizarea materiei incandescente, ca cea a soarelui.
În cea de-a treia strofa, omul este o pasare nemaiîntâlnita „cu aripile crescute înlauntru”. Analogia cu sufletul – pasare maiastra este sugerata de simbolul „aripa”. Expresia „aripa în aripa zbatând” sugereaza truda intelectuala, o truda continua accentuata si de verbul la gerunziu „zbatând”. „Aripile crescute înlauntru” indica activitatea miraculoasa a intelectului uman. Astfel, oamenii sunt gata sa se avânte catre înaltimi favorizati de aerul curat, de capacitatea de a gândi. Cezura din ultimul vers: „într-un ar mai curat - care e gândul” si mesomacrul (VVV-V) din expresia „care e gândul” ajuta la realizarea unui concept înalt despre om. Ceea ce-l deosebeste pe om de toate celelalte elemente cu care ele vine în contact este tocmai capacitatea de a gândi. De aceea oamenii sunt „fructe plimbatoare” si „miscare – adaugata la miscare” pentru ca da la iveala roade. Oamenii au capacitatea, asemenea pomilor, de a da roade care ajung la maturitate datorita unei trude continue.
Ingeniozitatea poetului se exprima prin metafore, comparatii personificatoare si simboluri originale: „oamenii-s o emotie coplesitoare”, soarele-i o dunga de caldura; oamenii au „aripile crescute înlauntru” etc. Acestea alcatuiesc sintagme, modele caracteristice specifice lui Nichita Stanescu. Versurile poeziei sunt heterometrice, masura variind între sapte si treisprezece silabe, acestea constituind o reminiscenta a prozodiei clasice.
Poezia „Lauda omului” devine un imn, dedicat omului ca centru al universului. Poezia induce ideea de armonie universala, lumea fiind însufletita de suflu divin. Punctul de referinta se schimba continuu, doar omul fiind punctul fix în jurul caruia se roteste întreg universul.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro