Muzica
 


george ionita - caciula cu patru biletele

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Caciula cu patru biletele


Lixandru Gazaru a avut patru copii: trei fete si un baiat. Pe Nela, a maritat-o în Tîrgoviste cu baiatul cel mare al familiei Cucu, renumita pentru moara ce vîntura apele Ialomitei. Celorlalte fete le-a ales baieti din sat: Floricai pe Voicu a lu' Stan Vrabie, iar Vergicai, pe Ion a lu' T;urca. Baiatul a vrut sa se faca minier si dupa ce a terminat scoala de maistri, a ajuns în fundul unei mine din Sotînga.
Lixandru era respectat în sat , poate si pentru ca era unul din oamenii înstariti de aici: avea peste zece hectare de pamînt, padure buna, cu tufani grosi, chiar în vatra satului, o casa de curînd ridicata, cai, caruta... Colectivizarea l-a lasat însa si fara pamînt si fara padure, caii si caruta fiindu-i luate într-o noapte rece si ploioasa din toamna anului 1959, în fruntea celor hotarîti sa înfaptuiasca maretele realizari, aflîndu-se Costica Balana, un pierde vara ce-si petrecea mai tot timpul prin cîrciuma si-i înjura pe cei care agonisisera mai mult decît el. Acum avea functie, era brigadier si purta banderola cu tricolor, un om de încredere, hotarît sa-si faca datoria si sa nu ierte pe nimeni, nici chiar pe maica-sa.
Dupa decembrie '89, lucrurile luate cu japca de comunisti, s-au restituit proprietarilor de drept sau urmasilor acestora. Cum Lixandru nu a mai apucat sa-si vada bunurile înapoiate, urmasii acestuia au devenit proprietarii lor de drept. Pamîntul l-a luat Gogu, care între timp se pensionase si se retrasese la casa parinteasca, ceilalti frati neavînd nicio pretentie. La padure lucrurile s-au complicat , fiecare dintre ei revendicîndu-si o parte.
Într-una din zile, cei doi cumnati, Voicu si Ion, s-au hotarît sa dea o raita pîna la padurea lui Titica, mostenirea din parte lui Stan Vrabie, din care auzisera ca se fura… ca-n codru !
- Daca tot e în drumul nostru, hai sa trecem si prin padurea lui socru-miu, zise Ion, sa vedem daca si de acolo s-a taiat ceva.
S-au urcat în caruta si au plecat la pasul cailor spre padure, trecînd pe lînga cocioabele din chirpici ale tiganilor, curtile lor fara garduri amestecîndu-le gainile, ce rîcîiau pamîntul reavan si cotcodaceau nederanjate de nimeni.
- O sa cam faca frigul astia la iarna cumnate, spuse Voicu. Acum nu mai au de unde fura, ca deh, daca-i prinde omu’ în padurea lui…
- Ai vazut tu tigan care sa ramîna în urma cu iarna? Se descurca ei, nu le duce tu grija. O sa le fie ceva frig prin fe-martie, apoi se vor încalzi la soare.
Dupa ce drumul o coti la dreapta, intrara în padure, unde aerul racoros juca printre dîrele de lumina, ce strapungeau din loc în loc coronamentul arborilor. Era miezul zilei si linistea parea încremenita, tulburata din cînd în cînd, doar de bataile sacadate ale vreunei ciocanitori, însemnînd parca scurgerea molcoma a timpului. Tresarira amîndoi, cînd loviturile unui topor facura sa-si ia zborul cîteva pasari din cuiburile lor.
- Cine dracu'o fi mai Ioane la furat, ziua în amiaza mare? Ia opreste ! Trage caruta din mijlocul drumului si hai sa mergem pîna acolo. Zgomotul parca vine din padurea lui socru-miu.
Ion trase de haturi si caii se oprira pe marginea drumului. Coborî din caruta, le priponi picioarele din fata si din codirla carutei lua un brat de fîn si îl puse în fata lor.
- Ia si tu furca aia cu tine.
Dupa ce facura cîtiva pasi , loviturile încetara, iar silueta unei carute începu sa prinda contur, putînd distinge acum si doua mogîldete care se odihneau pe iarba, înca, de un verde crud.
- Ma, io cunosc caruta aia. E a lui Dodita Troanca. Ăsta e baiat de treaba. Ce l-o fi apucat sa vina la furat?
- Da ala nu e Gogu, mai Voicule?
- Gogu e ma. De ce-o fi taind asta din padure, ca nici n-am apucat s-o-mpartim.
Ajunsera la cei doi tocmai cînd Gogu scuipa în mîini, pregatindu-se din nou de taiat.
- Ce faci mai Gogule, de ce tai din padure daca n-am împartit-o?
- Pentru ca tai din padurea lui taica-miu, de-asta tai. Si nu dau socoteala la nimeni…
- Pai n-au mai si surorile tale dreptul la padure, cum ai tu?
- Surorilor mele sa le dea barbatii lor padure, ati înteles?
- N-ai zis ca ne întîlnim dupa Tîrgul Cornatelului s-o împartim? Vrei s- ajungem pe usile tribunalelor?
- Uite ca m-am razgîndit!
- Voicule, hai sa mergem, ca daca mai stam, o sa-l iau la bataie p-asta si dam de altele.
Îl lasara pe Gogu asudînd si se întoarsera la caruta.
- Un dobitoc, zise Ion, dînd bice la cai. Numai nevasta-sa l-a întors. Îl duce de nas pe prostul asta. Am auzit, ca din cînd în cînd, îi mai trage si cîte-o matura pe spinare, asa o fi ma?
- Ce matura, Ioane! Fii atent! Într-o zi au venit la noi certîndu-se pe pamîntul de peste drum, ala a lu’ Nela. Nu vrea sa i-l dea, desi cumnata are acte pe numele ei. Si tot ciondanindu-se, ma, îi trage una peste fata, de a stat Gogu o ora cu mîna stînga ridicata, ca nu i se mai oprea sîngele din nas.
- Hai ma ca nu te cred! Pai eu o jucam în picioare!

Se întoarsera dupa o ora, peste padure asternîndu-se o liniste apasatoare.
- Or fi plecat ma aia?
- De unde, uite-i în mijlocul drumului.
- Ce faceti ma, n-ati plecat? zise Voicu, facînd pe suparatul.
- Pai nu putem sa ridicam tufanul în caruta. E prea greu. Ne ajutati o mîna de ajutor ? abia îngaima Gogu, merit.
- Ia zi Ioane, îi ajutam sau îi lasam aici sa doarma la noapte?
- Hai ma sa le dam o mîna de ajutor, zise Ion coborînd din caruta.
Urcara tufanul si dupa ce le multumira, Gogu le spuse:
- Daca vreti, veniti duminica sa vedem ce facem cu padurea. O s-o împartim.


Îi întîmpinara Maria, care îi conduse în casa. Gogu statea pe marginea patului cu o caciula în mîna.
- Am facut patru biletele numerotate de la unu la patru. Cel care trage numarul unu, are padurea din stînga, al doilea urmatoarea si asa mai departe. Ia ziceti, e bine cum m-am gîndit ?
- E bine Gogule.
Primul trase Voicu biletelul cu numarul trei, Ion pe cel cu numarul unu, iar Gogu pe cel numerotat cu patru, adica îi revenea tocmai padurea din care taiase tufanul.
- Ai vazut Gogule, ca dumnezeu nu doarme? Abia acum tufanul ala e al tau, spuse Ion facîndu-i cu ochiul lui Voicu.
Batura palma si luara cîte o ceasca de tuica adusa în graba de Maria, dupa care se îmbracara sa plece.
Pe drum, Voicu tuguindu-si buzele, mormai multumit, cît sa-l auda Ion:
- Parca faceau o tuica mai buna astia!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro