Muzica
 


Gerra Orivera - CEAIUL VIEŢII

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

E iarnă ceaiul abureşte în cană
mâna prea rece zadarnic te cheamă
amintirile se retrag îndoliate prin firide pereţii se depărtează
din ce în ce mai mult frig înghit
şi golul exhibă esenţele
ceaiul alunecă fierbinte în tine drumul taie-n granit
înţelepciune îmbrăcată în zgură

e iarnă pe marginea cănii îmi plimb
limba ce-alege şi desparte
chiar dacă curg împreună
nimic nu e nou deşi cel ştiut de straie se schimbă mereu
şi obstinat încă un drum bifează în urmă
amestec subtil de unu sunt toate

limba taie alege şi curge
esenţe gusturi mirosuri în carne şi aer
ceaiul ce dezgheaţă sculpturile vieţii
transformându-le-n sânge
atâta iarnă se zbate în mine alţi piloni
să clădească
lumea respiră tremură şi muşcă din mine
limba devine fluidă
se insinuează oriunde perete prea gros
ascunde lumina

e iarnă şi încă o moarte despică viaţă
în cruce
şi cât univers pătrunde în mine prin fantă

iarna ca un dezgheţ în limbă




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro