Muzica
 


Gerra Orivera - Credeam că știu toate atingerile până să cunosc înecurile de verde

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

*doar o primăvară ne-a dizolvat tăcerile*



prea orb mi-e spiritul s-ating acordul grav al focului
prea treaz să ţip revolte incolore plătesc tributuri grele
absențelor din mine incantez pe unde efemerul
curgătoare să-mi fie coapsele în care lumea naște paradisuri pe-o geană
de neant și învață să meargă pe verde

să palpit în muguri văzduhuri siderale devine profesiunea de credință
fără tine în tâmplă ca biblie a rănii pământului
sufletul iese din cruce picură smerită rugăciune de novă
și te cheamă să-mi fi ghilotină păcatului
de-a nu arde până la capăt

prinde-mă-n coardă Doamne când îmi vezi uitarea

durere fără vibrație sapă în carne trotuare pe care doar picioarele statuilor
fac aderență perfectă
nu mă lăsa iubite să visez pe umărul cuiva care să-mi strângă-n corolă
toate neplânsele zori fii tu brațul memoriei
care să trezească duhul apelor de dinainte de apă

mâini deghizate în păsări vor umple de zboruri oamenii ce ne vor părăsi
după ce i-am învățat tandrețea îmbrățișării

tristețile dau contur de stele fantasmelor lutului
fugile prin artere
nu-s decât vulturi ce-și duc prometeul în pană
înrămează atingeri stângace
de-averile cezarului

un dragon alb ne face tatuaj indestructibil în atriu să nu uităm
ne aparținem doar nouă

blând arhivează artere păduri cu poale de munți singurătățile
explozive când doar unului spălam chipul
în rășină de brad când înotau luceferii ochilor mei
dând pleoapelor tale arvună de nemurire pe-o duioșie de brad
nedespărțită vederea și arcada sinapsei
mâinile noastre împleteau aceeași sefiră când închinau lumescul
sub o singură limbă
ambrozia hrănea cartilajul înălțării

tu știi când mi-aduni visele din genunchii tăi de fildeș cât de albastru
se-apleacă azurul în cumpăna venelor mele
labirintic destin într-o pupă de flutur

polen pe buzele soarelui ne întindea dragostea
sau poate pădurile din vatră mocnind durerile netăciunite
boabele de rouă din cristalin să-și concentreze prospețimea
palma primăverii cabra timpul
acorda infinitul diapazonului zeic al poemului

stelele noastre trebuiau să-și unească tăcerile

ne arde cofragul materiei și aripa strânge în ghemuri taine
destrămate din suflul borealelor doruri rune galactice între coaste
ne țin raiul agățat de-o grindă a pulsului

locuim arzător un spaţiu fără identitate

prinde-ne-n coardă Doamne
abisul ne ţipă pe urme și doar pe noi
își sprijină cerul culoarea




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro