Muzica
 


Gerra Orivera - Cuvântul care nu traduce lumina - ucide

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

galaxie lăuză


încă un test înșelător
vrei să cred că nu sunt decât eczema
sub care
degetul vieții febril mă atinge
voi întâmpina totul senin
chiar dacă obrazul zilei nu mai privește din lumină omenirea
poate talpa
nu a atins ferm rădăcina în fiecare secundă
n-am fost înțeleaptă să-mi asigur martorii sub reflectoare
prea ușor valurile nisipul
a părut că m-a șters

de atâtea ori apă şi foc a trebuit să agaţe nou cer între tâmple

chiar dacă știi examenul se reia câteodată absurd (cel puțin
așa știi tu/eu traduce textul care apare în fișă)
iar și iar
nu ți se suflă că viața nu-i nici templu nici bordel stricător
identitatea se refuză constant fie c-ai iubit
fie c-ai criticat această lume
degetele ți s-au mudărit de lut sub polen de stele
zâmbesc atât de rar mulțumit
diagonala perfecţiunii divide materie şi spirit
știu din ce în ce mai bine
principiul transformării trece prin mine bisturiu de flăcări
refuz alinierea cuminte
nu mă voi retrage de pe marginea genunii
miza e mare
nu aici se joacă neîmpărțită
carte
unica dragoste

să nu mă doară prea tare carnea în pelerinaje dionisiace
o trimit când luna este în pătrar
două absențe sub aceeași pulsație captivi într-un timp convegent
luminii
indiferent cum scurtcircuitez dimensiunea

sub cenuşiul banalului întorc în mine un fulger mergând pe ape


tumoarea din ochi mărește acuitatea auzului ecourile
ecourile sunt cărămizi
zidurile miracolului se așează în cerc
mandalele astrale sunt marsupiul în care adorm veșnicia
o clipă

cât să fac ultimul pas
în tine




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro