Muzica
 


Gerra Orivera - EURIDICE CĂTRE ORFEU

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Nervura dorului începe să ardă
Când Persefona m-atinge cu faţa duală
A existenţei neroditoare
Rubicon împărţit între raiul seminţei
Şi iadul ce coace împărăţie
Întoarsă în sine


Euridice se joacă la zarul conştiinţei
Mânăstire ce vine spre mine
Cu fiecare plecare-a materiei
Maree capricioasă
A legilor humei schimbătoare


Ochiul gol de timp
Îmbrăţişează dual orice atingere cu Unul
Pulsând în retină
Veşnicia
În acum-ul trecătoarei clipe


Surparea luminii în mine
Pretext de scară
Spre-un alt travesti de humă doritoare
Să-nveţe cum se toarce iubirea
În spuză ce ia de la capăt
Grădina
Petală cu petală
C-un Hermes veghetor gata să suie
Sau să coboare spre tronul zilei
Sau al nopţii din mine


Libertatea alegerii
M-aduce veşnic pe graniţa vieţii
Cu-o moarte atârnată
Preventiv
La cingătoarea potenţelor ce-or înflori
Şi-or ofili
În epiderma mea şi-a tuturor
Rând pe rând


Euridice expulzată din lume
Cu-o neiubire urzicând
Umbra mea tăcută
Chiar de Orfeu cer să fiu dezlegată
Intrarea mea în lumină
Să nu fie jucată
Pe monedă uzată de neîncredere
Oarbă


Zadarnic jelirea-i mişcă şi piatra
Dacă iubirea s-a frânt
Fără temelii de încredere ridicate-n sămânţă
Ca templu prin care aerat
Să dezrobesc fiinţarea din răşină cleioasă
În seva nemuririi s-o inund
Şi să plâng doar cu rouă divină
În iubire!


Pe scena trăirii în ochi de bufniţă înţeleaptă
Rezistă dezintegrării
Doar cel ce se coace pe rugul credinţei
Şi-şi predă cheile împărăţiei
Tatălui ce ne ţine în respiraţie sacră
Pulsaţia


Aşa că eu Euridice
Am să beau întunericul în care m-ai pierdut
Pentru a doua oară
Până când am să fiu o soluţie suprasaturată
De abisuri ce-au să cadă în sine
Până când vor exploda cu lumină
Într-o alchimizare
A cărei miză din eternitate-a materiei
Sanctificate
Sunt doar eu ca simbol al iubirii
Sanctificate
Dincolo de hotarul lutoasei
Clipe efemere!


Eu Euridice mă transform în rug
Şi trimit spre tine ambasador
Un fulger
Pe care să urci până la mine
După ce-ţi vei regăsi credinţa-n lumină!
Atunci doar vei fi rotund
Şi cântecul tău va face să rodească
Cerurile!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro