Muzica
 


Gerra Orivera - ÎNGERULUI PĂZITOR

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Te simt lângă mine
Veghetor
Al celulei de humă
Grijuliu
Să nu învârtoşeze lumina
Izbirea de labirinturi


Neînţelegeri
Pietrificate-n ruine
Abat coşmar de surpări
Peste lume
În mine


Respiraţia ta
Împleteşte de-a mea azurul
Din aripă
Să-mi dea înălţime
Visării de-a fi
Trecătoarei clipe
Pasager trăitor


În smerenii
Numărând pulsiunile
În tandem ne străbatem
Efemerele străduinţe


Mă voi putea reconstrui
De-atâtea ori
Încât să mă mai poţi atinge
Cu un curcubeu
Translucid


Sau vei îmbrăţişa
Lumina ce va creşte
Mirosind a mine
Depăşindu-te
Cu-o nemurire violetă?




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro