Muzica
 


Gerra Orivera - LA JUDECATĂ: PLANETA SAU OMUL

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Trupul Timpului
Devine din ce în ce mai greu
Îmbrăcând doar ruine
În mine şi-n
Lume amanetată
Planeta devine prea strâmtă
Şi prea comatoasă
Pentru a mai filtra şi viaţă
Din deşerturi
Şi mâluri


Între un anotimp şi altul
Ciulinii din talpă se înmulţesc
Dreptul la proprietate
Se-nconvoaie umil
În lentilă de timp exilată


Zidurile se prăbuşesc
Veacurile ies din mortar
Gârbovite
Mâna ca o gheară se strânge pumn
Într-o pornire sinucigaşă
Declaraţii aţoase ca o carne bătrână
Ridică în ştreanguri
Gâtul planetei


Condamnarea la moarte
S-a rostit de mult
Simulacrul de judecată
Hârâie-n gâtlejuri oficioase
Ipocrite şi ridicole
Doar de faţadă
Discursuri de viaţă
Ca un tablou falsificat
De-o primată oarbă


Masca grotescului
Concurează să-mpartă
Tron de masochist handicapat
Cu viclenia sinucigaşului
Ce-şi retează singur
Şi biruitor
Rădăcinile timpului
Şi spaţiului ce-l cuprinde


În sesiune perpetuă
Şi urgentă
Juraţii îşi lăbărţează
Pe ziduri de celulă
Neputinţele
Şi mortificările


Cu lilieci în ochi
Cuibărind bezne
Vaierul mut al planetei
Se izbeşte de timpane solzoase
Ca de ziduri


Pământul
Ne moare sub tălpi
Iar noi
Sprijiniţi de vid
Zâmbim
Tâmp şi orbi ca o cârtiţă
Şi ne vindem
La licitaţia Morţii
Trupul
Timpul trăirii
Spaţiul pe care-l umplem
În respiraţia
Sincopată-a planetei
Şi lumina
Care încă ne mai fereşte
De disipare!


La judecata Creatorului
Între noi şi planetă
Ghici cine v-a primi
Bila albă
Din partea Luminii?




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro