Muzica
 


Gerra Orivera - MAI MULT LUT

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Asurzitor
Desfereci matca luminii de robia pustiului
Când mă-npresori cu doruri multiple
Poartă în crugul amiezii deschizi
Perseverând
Să mă-nbraci în
Voluptăţi dezlănţuite
Cu ochiul ciclopic să spargi vecia muririi
Şi mai zdrobeşti un pocal
Fecund trăindu-ţi iubirea de-a fii


Insomnie sfinţită de glod tu te vrei
Curat
Pulberea din arşiţa limbii
Să fermenteze aştrii
În arterele galaxiilor mele
Genezic
Vecia muririi o surpi peste timp
Fără să-ţi pese
Că-mi poţi strivi fragilele infinituri


Cu inconştienţa copilului
Vrei chiar să pângăreşti rădăcinile
Viselor mele ancorate în soare
Căci EŞTI – sub cupola vreri de-a fi
Mai mult lut fremătând
Decât fiu al stelelor!


Cândva
Peste timpul muririi stelare
Vei asuma şi propria ta identitate
Şi vei deveni
Beatitudine!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro