Muzica
 


Gerra Orivera - Ninsoarea din fagur

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

*trupul de ceară*


ai spus
”între bărbat și femeie noaptea închide mistere
fiorduri muiate de flăcări şi ape traversează
artere şi capilare”

pe marginea cupei pierd prostește avansul de veșnicie
buza humei mustește de umbre
graalul e doar o succesiune de foneme nisipoase
număr secundele burdușite a tine
puține n-au miros de genune
aritmetica-i grea când îmbrac nuditatea ispitei
spaţiul se dezghioacă păgân
în falange
algoritmi stranii tatuează atingeri de aștrii
în carne
respirația devine lichidă imponderabile taifunuri
descarcă în piele stele virgine
fur timpul hipnotic ce mi-a agățat urechea
(magii au rămas în urmă să dea autografe pe-un colț de galaxie)

mereu se destramă efemerul
pe la coate

ringul de dans al celulelor confiscă
strălucirea piruetelor
sângele alcalizează zboruri cine are nevoie de aripi
brațele tale sunt pline de galaxii împletituri de respirații toride
șlefuiesc magie
din cearşafurile ca nişte pistiluri adun voluptăţi
fagurele sacru se umple

mitice lebede
migrează cu veciile-n spate

apropii smerit palmele împădurite de iubire

trupurile noastre aburinde
incantează
mantra luminii




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro