Muzica
 


Gerra Orivera - REPORTAJE ARSE

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

De sub ruguri transmit
Reportaj despre războaie şi păci
Aproape translucide
Maşina timpului trezit în şuviţe aerate
Ne încastrează vremuirea
Grea de somnolenţă în leprozerii
De sub ruguri îmi trasmit
Către-un sine înfometat de ziua clipei
Cea dintâi
Apeluri la trezire şi asumări de jar
De sub şenila lumii ce ne haşurează în trădări
Şi scump plătite înţelesuri
Minunea rotitoare în care ne ameţeşte
Jocul plutitor al fiinţei


De sub ruguri vin mesaje de la
Identităţi scrumite în suflul aprig
Al vremuirilor strivite
Toate incineratele vise
Mistuind nopţi vegetale
S.O.S – uri sparg între stigmatele mele
În clipa efemeră ce mă bea
Boltită speranţă de recuperări de lumină
Gingaş mă locuieşte
Ştanţându-mi vertebrele de fildeş auriu
Ce verticala-mi o întăreşte
Dându-i trăinicie în sfânt arborele vieţii


Reconstrucţia mea în halou de lumină
Din terciuri de memorii uzate
Se-nfiripă şi cântă
Drumul oaselor prin mine scenariu crunt
De decalcifieri şi-entorse dureroase
Scrie pân’ ce biped sub soare-am stat
Şi nici unei zdrobiri n-am vrut decont de sânge
Să mai fiu
În alb sau negru spaţiu-timp care-n ciclonul vieţii
În pătimaşă absorbire
Aripa cea albastră mi-o cuprinde!
De sub ruguri transmit reportaj de Înălţare
După ce-mi voi sfârşi crucificarea!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro