Muzica
 


Gerra Orivera - SĂ SAP FÂNTÂNĂ

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Să sap fântână în pământul lumii
Îmi cere cu juruinţă viaţa
De aspră asumare în circuitul vieţii
Ţâţâna lumii să n-o sfarme
Un iad de neputinţe
Pasagere
În galaxii brodând cu sori
Ce n-au asemănare nici în carne
Nici în universuri ce-mi întretaie infinitul
În A.D.N.– uri spiralate-n diferenţieri subtile
Din măduve multiplicate


Să sap fântâni în cerul lumii
Ursit de serafimi şi îngeri eu am fost
Mă doare pieptul burduşind miracoli de tot felul
În spaţiul clipei ce mă defineşte
Izvoarele-mi ţâşnesc prin piele stingând
Cometele ce-mi clocotesc artere
Şi clorofilele mustesc de curcubee-n devenire
Cerând noi sori să spargă-n pupe
Să-nlumineze ceruri şi adâncuri translucide
Fântânile ţâşnesc cu străluciri
De peste aştri pretutindeni
În noi şi-n lumile multiple


Să sap fântână-n mine după chipu-mi
E singura menire vie
Ce-mi dă coloană de ’nălţare-n mine
Şi-n fiinţare în multiplele-i veştminte
Căci sete ni-e de noi
Mult mai grozavă decât apa ce ne usucă
De pulsaţii
Prea mult când ne lipseşte
Să sap fântână-n mine e tot ce izbăveşte
De nempliniri în crugul vieţii
Când dor de casă şi de pace-adâncă
Ne-nvăluie duios ca o ratare tandră
Să sap fântână-n mine
Să izvorăsc lumină
E singura-mi menire vie!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro