Muzica
 


Gerra Orivera - Tărâmul dintâi I

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

am să cobor pe rădăcinile ce ţipă
din formolul atâtor vieţi
consumate grăbit cu o bârnă-n retină
laboratorul va trebui să-şi schimbe profilul
vitrina lumii se schimbă debusolant
luna isterică urlă mai tare ca lupii la visele mele
sângerarea din lut hărţi de-ntuneric pe lumina din mine
în tatuaje grele tot vrea să imprime

am să cobor cu ruguri în palme pe rădăcina pământului
în miezul de început forfota seminţelor
potenţele care-şi pretind galoanele în irisul lumii prăfos
ca şi trăsnetul ce oriunde poate să cadă
când valoarea-i transfugă
prea mare-i vacarmul din uterul lumii
naşterea încă stă în balanţă filtrată egal
de alb și de negru

cobor pe tărâmul dintâi înfig tridentul
din sângele meu ţâşnesc
arteziene
cu ochi de lumină




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro