Ioachim Predoiu - Trecerea sufletului în nefiinţă

Oare chiar aşa de nătâng am fost?
Nu vreau să cred că am pus suflet fără rost, cu un de prisos folos
Deşi pot spune că-mi văd reflexia stinsă în oglindă
Dar nu-s eu..
Eul meu n-arată aşa, ramolit, lipsit de viaţă
Parcă minele nu voia să ma prindă
Fug..simt ceaţa de dimineaţă
Deşi era noapte târzie în luminiş
Ca o mantie stacojie o potecă mi s-a deschis
Momentul de ostracizare sufleteasca exista..
El o luase pe alt drum deja, conştiinţa se autoexilase
Am rămas cu ea, de acum dicton al personalităţii hoinarului
Dar decizia fu' luată de secole întregi
De pe vremea când hoinarul visa
Că viaţa nu constă in legi..

Material descarcat de pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro