Ioachim Predoiu - Trecerea sufletului în nefiinţă Oare chiar aşa de nătâng am fost? Nu vreau să cred că am pus suflet fără rost, cu un de prisos folos Deşi pot spune că-mi văd reflexia stinsă în oglindă Dar nu-s eu.. Eul meu n-arată aşa, ramolit, lipsit de viaţă Parcă minele nu voia să ma prindă Fug..simt ceaţa de dimineaţă Deşi era noapte târzie în luminiş Ca o mantie stacojie o potecă mi s-a deschis Momentul de ostracizare sufleteasca exista.. El o luase pe alt drum deja, conştiinţa se autoexilase Am rămas cu ea, de acum dicton al personalităţii hoinarului Dar decizia fu' luată de secole întregi De pe vremea când hoinarul visa Că viaţa nu constă in legi.. Material descarcat de pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro