Muzica
 


Ion Vanghele - Afara se aude...

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Afara se aude-ncet cum picuri,
Batrane timp pe ramuri de castani,
Si uite-asa, cu micile nimicuri
Ne pierdem toti ca toamnele prin ani.

Si-n cer ramane numai asteptarea,
S-o umple cu ninsoare iarna alba,
Cand aripa isi frange-n noi uitarea,
Si timpul ne saruta, sa ne piarda.

Uitate primaverile se-ntorc
Si-n ghiocei si-n clopotei ne-ngroapa,
Iar zilele si noptile se torc,
Intr-o florala gingasa agapa.

Prin cerul alb trec pasari bucuroase,
Cu glasul lor de patimi tremurand,
Si zborul rataceste peste case,
Cu umbre vii vazduhul colorand.

E drumul azi prea plin de noua viata,
Si dorurile in rochite trec,
Se urca-n ceruri pomii cu verdeata,
Si in mireasma zilelor petrec.

Astazi te chem pe banca din gradina,
Sa ne iubim sub boltile de flori,
Cand noaptea-n ochii tai se insenina,
Si-mboboceste trandafiri in zori.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro