Muzica
 


Ion Vanghele - Cand nu te-astepti cel negru se iveste...

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Cand nu te-astepti, cel negru se iveste
Din parohia vastelor tenebre
Iubirile devin atunci funebre
Si-ngenuncheaza-n coada ca la peste.

Tu vrei spre soarta sa-ti intinzi carceii
De cerul verde dornic sa te-agati
Dar nu asa cum fac toti derbedeii
Si te lovesc etern, singuratati.

Caci drumurile toate-s ocupate
Si timpul tau de altii dramuit
A mai ramas un ciob de infinit
In inima si-n sange a se zbate

Chiar ingerii ti-au ingropat cuvantul
Tacerea lor nu are vre-un sfarsit
Din cerul fara aripi mort avantul
In pulbere de drum sta risipit

Si au ramas doar oase dureroase
Sa mucezeasca toamnele de ploi
Cu nopti si corbi tot cerul sa se coase
Sa ne zideasca-n drame pe-amandoi

Regretele sa lunece pe urma
Pustietati sa umple in tarziu
Cand dorul stanjenit in noi se curma
Cu umbra moart-a celui care-i viu




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro