Muzica
 


Ion Vanghele - Din cauza ca mult prea mult se-apleaca...

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Din cauza ca mult prea mult se-apleaca
De aplecare, lumea-i cocosata
Pe drumul vietii, ea taras ca pleaca
Si doar cocoasa-n urma si-o arata.

Mai e aici si-o nuanta net ciudata
Cu conotatii parca sexuale
E explicabil daca lumea-i fata
Si sta sub luna cu picioare goale

Aceasta lume eu o vreau egala
Sa stea in fata scrierilor drept
Cu mainile pe masa, nu in poala
Chiar daca zac cu florile pe piept

Sa-i planga ochii, vorbele desarte
Chiar daca ele nu au nici-o rima
Eu tot ce am, cu lumea voi imparte
Cuvintele zalog prin vremi ramana

Invata lume fruntea sus sa ai
Sa spui cinstit ce-n mintea ta gandesti
Chiar daca vorba seamana cu-n pai
Si gandul piere-n tainele lumesti

Cand nu mai poti la mine tu adasta
Si-asculta murmurul venind pe ploi
Iubeste floarea alba din fereastra
Si puritatea sangerand in noi.

In tine e puterea ferecata
Daca doresti, poti ca sa muti si munti
De-aceea fruntea sa nu-ti stea plecata
Si viata chiar de vorbe sa o-nfrunti.

Priveste-n ochi, privirea ta intensa
Luceferii sa-i arda rand pe rand
Ingenuncheati sub bolta cea imensa
Doar ingerii mai stau fara cuvant.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro