Muzica
 


Ion Vanghele - Fidelitate ( 1 )

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Stapana o opri numai pe batrana Evricleea langa dansa soptindu-i ceva neinteles. Evricleea disparu cateva clipe si se intoarse cu un scaun inalt. Stapana se aseza cu maretia rangului ei, aranjandu-si cocheta cutele rochiei albe. Privirile ei continuara in acest timp sa il urmareasca nedumerite si usor uimite pe cersetorul din fata ei a carei prezenta o tulbura.La inceput nu isi dadu seama.Treptat isi dadu seama ca exista o tensiune in aer, simtea o incordare in trup , respiratia i se iutise. La naiba.Necunoscutul acela tacut din fata ei avea ceva-nu stia ce anume, dar simtea acest lucru prin toti porii-care ii apartinea numai ei.
-Evricleea!- sopti stapana, - te rog sa mai aduci un jet.
Evricleea facu o plecaciune adanca.
-Sa pui o blana moale peste el si am sa te rog sa imi stai aproape.
Vocea ii sunase un pic nesigura.Pe toti zeii. Desi mai vorbise cu alti oameni straini , ba chiar ii infruntase fara pic de teama pe petitori, mai ales pe nerusinatul acela de Antinou fiul lui Eupite, in fata acestui cersetor se simtea vulnerabila si plina de sfiala. Omul acesta avea ceva in gestica lui cat si in linistea cu care statea asteptand, care il transforma intr-o fiinta autoritara, intr-un stapan. O roseata usoara , de furie reprimata sau de nemultumire, impurpura obrajii palizi ai femeii.Evricleea se misca asemenea unei umbre credincioase, plina de eficienta.Aduse jetul acela de lemn cu picioare de arama care ii placea atat de mult fostului ei sot, puse deasupra asa cum ii poruncise stapana o blana de berbecut sa fie mai moale sederea pe scaun si intorcandu-se catre cersetor zise cu o voce domoala putin tremurata:
-Domnule, va rog sa va asezati.
Omul se misca usor.Se rupse din incremenirea sa relativa, iesi din intunericul coloanelor si se aseza fara nici un pic de sfiala pe jet cu o aroganta care o stupefie pur si simplu pe stapana casei.Evricleea se trase inapoi. Stapana isi reprima primul moment de furie si spuse cu o voce linistita:
-Ei bine domnule, te rog sa imi ierti curiozitatea femeiasca.Problema este insa urmatoarea:
Barbatul meu, - zise ea cu o voce tremurata, umilita putin ca trebuia sa faca astfel de destainuiri, -a plecat la razboi.
Isi franse mainile, se ridica de pe scaun si incepu sa se miste prin sala
-Barbatul meu… rosti ea cu o voce de gheata, razand manioasa-poate fi numit un om barbatul tau, cand te lasa singura cu un copil de crescut si cu doi batrani dintre care unul avea sa moara un an mai tarziu?
-Razboiul.-zise cersetorul.
-Al cui razboi?-intreba stapana manioasa. Femeile nu vor razboi.Ele nu doresc decat dragoste si sa-si creasca copiii in pace.Ele viseaza sa fie stranse in brate de un barbat si nu cand deschid ochii sa vada alaturea gura deschisa a unui mormant.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro