Muzica
 


Ion Vanghele - Peste pamant si peste doruri sterse

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Peste pamant si peste doruri sterse

Cuvinte gem cuprinse-n spic de vant

Si ramuri se intind prin nopti perverse

Cotrobaind tacerile ce sunt

In care zare mi-ai uscat din lacrimi

Pe ce Golgota m-ai crucificat

Si cand ai smuls din mine-atatea patimi

De crucea peste vremuri s-a strambat

Hristos mai fumega lacrimi de ceara

Iubirile s-au prefacut in vis

Si Raiul intre noi a prins sa moara

Cenusi cad albe peste Paradis

Nu mai exista nici-o vindecare

Miracolele-n noi s-au ingropat

Si tipa corbii orbi in fiecare

Pe ramurile pomului uscat

Ne sangera sperantele a noapte

Cuvintele ca toaca bat acum

In candele lumina ca un lapte

Se mistuie intr-un miraj de fum

Abandonati atatea nopti vom strange

Cu talpi de sare dorul ni-l calcam

Si umbre goale vin acum sa strige

Golgotele pe care le urcam.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro