Muzica
 


Ion Vanghele - Poetul / Povestire

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Într-o dupa amiaza superba de vara, stateam în cabina mea de la pupa fumând pipa si scriind câteva observatii în jurnalul de bord.Marea era linistita, corabia fiind leganata doar de o hula usoara si “Norocoasa ” se îndrepta cu toate pânzele sus spre Tortuga.În timp ce meditam la unele întâmplari ciudate ale vietii, am auzit un ciocanit discret în usa.
-Intra, -am strigat cu o voce tunatoare si cu un gest aproape reflex am mutat muscheta si sabia de abordaj cât mai aproape de mine.De fapt le-am trântit pe amândoua peste harta desfacuta care acoperea aproape în întregime masa de lemn.
Usa a scârtâit si am vazut în pragul ei , nasul gros si lung, ca ciocul unei pasari de prada apartinând lui El Coyote.Batrânul marinar ma privi cu singurul sau ochi, celalalt fiind acoperit cu un plasture negru destul de soios, rânji cu dintii pâna la urechi si spuse cu o voce de consumator de rom înrait:
-Signor Capitano, vreau sa va arat ceva ce nu ati mai vazut si nici nu ati mai întâlnit pâna acuma.
-Pe Moby Dick?-mârâi eu.
-Ceva cu mult mai mare si mai tare decat atât, -clatina El Coyote din cap.
-Un butoi de rom?-am glumit eu.
-Nici.
El Coyote nega din cap dar ochii îi stralucira în mod vicios si se linse pe buzele uscate când vazu ca îmi îndrept mâna catre carafa de rom asezata pe coltul biroului pe care o desfacui si umplui doua pahare ochi cu licoarea aurie.El Coyote îsi întinse ghiara batrana, însfaca paharul înalt si inghiti lacom continutul, plescaind apoi multumit din limba.
-Un poet.-rosti el multumit stergându-si gura cu manseta groasa a hainei lui de postav.
-Esti beat!-am exclamat eu, strapungându-l cu privirile.Stiam ca este prieten cu bucatarul si nu de putine ori prietenia aceasta era udata si întarita în repetate rânduri cu bautura, desi ceilalti companioni faceau setea, iar eu declarasem seceta pâna când nava “Norocoasa” ar fi ajuns în Tortuga si ar fi fost legata cu parâme solide de chei.-Poate ca ai vazut plutind printre valurile unsuroase ale marii vreo baleniera…vreo fregata cu trei punti si bordurile întesate de tunuri, sau în sfarsit, poate un schooner…
-Dupa cum flutura nadragii pe el, parca nu seamana nici cu vela trinca, nici cu aceea a straiului zburatorului artimon.
El Coyote întinse paharul si eu îi mai turnai o portie.Numai ca batrânul snapan era tare si pielea lui tabacita de aerul sarat al marii ca efectul bauturii sa-i strabata asa curând prin piele.Cred ca mi-ar fi golit carafa ca un nesimtit si s-ar fi simtit la fel ca un nou nascut care abia a aparut din gaoace.
-Despre cine vorbesti, El Coyote?
-Despre Poet Boss.
-Ma dau batut pehlivan batrân, – am zis eu aratând cu mustiucul pipei catre pieptul lui descarnat si acoperit de o puzderie întreaga de zgârieturi provocate de sabie.-Ce fel de lighioana este asta? Sper ca nu un sarpe de mare, flacaule, sau cine stie ce specie de calmar gigantic, care a iesit din strafundurile nebuloase ale marii ca sa vâneze la suprafata, niscaiva trufandale, sau sa îti deie tie cu tifla.
-Jur pe toate corabiile care s-au dus la fund, zise El Coyote.-Sa nu mai apuc sa beau urmatorul pahar … continua el si mi-l întinse pentru mai multa siguranta sa i-l umplu. Calul, -zise El Coyote sec, -este Poet.
-Calul?-Am exclamat eu uimit.
Trebuie sa va spun ca acest Cal este cel mai bun tunar de pe corabia mea “Norocoasa” pe care o comand.Individul are o cicatrice destul de urâta. Aceasta i-a despicat aproape în întregime obrazul stâng.S-a intamplat cu un an în urma când navigam în Marile Sudului.
Este la fel de uscat si de subtire ca un zargan.Ochii lui sunt rotunzi si morti, semanând cu ochii unei scrumbii afumate, iar pielea scoate un sunet ciudat, aspru, de parca ai atinge solzii reci ai unui tipar.Numele slabanogului, sau porecla lui i s-a tras de la unul dintre fratii Briant care a observat primul ca uneori Calul, îsi sufleca buzele groase într-un rânjet curios, dezgolind o gaura neagra cum este catranul. Misteriosul lui sorb strajuit de niste dinti mici si galbejiti semanând cu hublourile din babord ale batrânei noastre carapace au facut sa tâsneasca din strafundurile acestui maelstrom omenesc, un gâlgâit sau ceva aducând cu un rânchezat de cal.Flacaul Briant, ramasese cu gura cascata de uluire si nu a reusit sa îsi revina decât dupa ce a primit doi pumni zdraveni dupa ceafa.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro