Muzica
 


Ion Vanghele - Povara ta.

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

Povara ta, o aripa de luna,
O port in nopti de floare fermecata,
In vechiul joc de-a pururi impreuna,
De dorul marii in nisip lasata.

Tristetile vor ca sa ma rasfete,
Plimbandu-ma din nou pe langa plopi,
Si trec atatea umbre fara fetze,
Cu lacrimi lunecand din orbii ochi.

Iubiri ce s-au pierdut ne-mpartasite,
Ca niste pasari care au plecat,
In ceruri peste doruri asfintite,
Cu strigatul din ingeri sangerat.

In zilele cazute fara zestre,
Eu te-am chemat in iarba mea sa calci,
Ranindu-ti gleznele cu doruri lesne,
In clipele cand vii si-n mine taci.

Sa alergam cu umbrele in soare,
Care desfac in luminis poteci,
Si cantece de pasari calatoare,
De pasi strivind corolele cand treci.

Ramane-n asfintit o dansatoare,
In salile, din negraitul vals,
In vesnicul apus care ne doare,
Chemandu-ne imbratisati la dans.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro