Muzica
 


Jurca Marinela Florina & Octavian Anuța - ~ Hotar de vise ~

Acorda o nota acestei creatii :
( 3 voturi )

Aici sunt, la hotar de vise, și te-aștept
Să-ntarzii, să nu vii, ar fi mult prea nedrept.
Când geana mi-o ridic, aș vrea să te zăresc
O noapte și-nco noapte, să pot să te iubesc.

Un gând îmi curge prin secunde line
Și-i vară blândă, viața ta din mine
Prin ființa-mi șubrezită de-așteptare
Se umple toată cu mărgăritare.

Dar ruginesc în lunga-ți așteptare
O lacrimă îmi curge, și sufletul mă doare
E oare prea devreme, ori poate e târziu?
Când nu sunt lângă tine, mă simt gol și pustiu.

Aș vrea s-adorm dar numai tu știi clipa
Care se-ntinde-ncet precum aripa
Mi-ar fi și ziua noapte prin unghere
De n-ai pluti în pâlcuri de mistere.

Zadarnic mi te strig, când glasul nu-mi auzi
Și de privirea mea, iubire, te ascunzi
Izvor de lacrimi cade, din ochii mei mereu
Și somnul fără tine, mă doare, doare rău.

Copilă, tu, deschide-mi larg odaia
Acolo ne păstrăm în veci copaia
Din care mai hrănim cu pâine sfinții
Primind în schimb uitările, arginții.

Argintul tot din lume și aurul, pălește
În fața unei inimi, ce sincer te iubește
Nemărginirea lumii, mi-e în căuș de palmă
Și neiubirea lumii, se schimbă în alamă.

Iubește, chiar de nu atingi obrazul
Acelor flori care încântă iazul
Azi îmi trăiesc o ultimă visare
Vei fi iar vara florii de cicoare.

Autorii: Jurca Marinela Florina strofele 1, 3, 5, 7
Octavian Anuța strofele 2, 4, 6, 8
20:07:2014




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro