Muzica
 


Liviu Ioan Stoiciu - Cuprins de viscol pe dinauntru

Acorda o nota acestei creatii :
( 2 voturi )

Cuprins de viscol pe dinauntru, îmbratisat pe
dinafara de o fiara
satula, cu gheara ei în gât, de Sfântul
Ioan, nehotarâta daca sa ma sfâsie acum, sa ma strice,
sau sa ma pastreze
întreg, pentru altadata, proaspat, dar mai batrân. Mârâie
îngrozitor. Mereu îi cad
victima la Bucuresti, nu stiu cum tot fac, degeaba ma feresc.
Oricum, ea stie ca nu-mi e frica, si asta
o deruteaza. Dar îmi va veni si mie rândul pe raboj,
destinul (masca
a timpului) îmi face semn sa am rabdare. Adica, sa nu
ma arunc mâine în gol de la etajul 9?

M-am salbaticit, nu mai ies din casa decât scos cu forta,
nu mai vreau sa am de a face cu nimeni,
nu mai am nici o obligatie. Peste o luna si jumatate împlinesc
58 de ani! Nu pot sa cred. Normal ar fi
sa ma simt bine cu mine
însumi macar acum, pe ultima suta de metri - dar nici
pomeneala! Sunt în
stare sa ma autodevor de pe o zi pe alta. Curios, însa, îmi tot
amân sentinta, asteptând, senin,
nu stiu ce. Ma feresc de mine însumi si la vârsta asta? „Ca
sa nu afle subconstientul”.

Totul e o corvoada. Ziua de poimâine, fiindca
vine negresit, ma deprima
la culme. Iar ziua care a trecut e egala cu zero… Când ninge,
simt o apasare în plus, stiu
ca sufletul ar da orice sa scape de mine, sa se bucure,
zapada îl face fericit, poate
deoarece m-am nascut iarna… Cum sa procedez, suflete,
sa ma reprogramez? N-ar fi prea simplu daca
mi-as taia venele cu lama? În

cavitatea originara, în creier, s-au adunat atâtia morti
care ma sfatuiesc, unii spun hais, altii
cea - si ma trezesc directionat într-un centru
psihic minor. Mi-am pierdut
ingenuitatea, nu mai merit nimic, de fapt. Orice
as face, nu gasesc
esenta - Doamne, ar trebui sa-ti atin calea?




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro