Muzica
 


Primo - Marturisire

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

I.Nu-mi pare rău de ce trăiesc şi ce-am trăit,
Nu-mi pare rău de floarea ce-am iubit şi-n timp s-a ofilit,
Nu-mi pare rău că nu mă schimb în ce vreţi voi să fiu,
Poate-o să-mi schimb doar cuiele ce mi le-or bate în sicriu.
Nu-mi pare rău că nu mai cred în al lor Dumnezeu,
Că n-am puterea să mă lepad de-al meu sânge de evreu,
Şi că am boală pe cei ce-mi zâmbesc mereu,
Oricum doar moartea-i singura ce mă va face zeu.
Nu-mi pare rău că stau izolat de propria mea lume,
Dar sunt singurul ce poate să-şi înţeleagă glumele,
Un loc al meu unde-mi voi clădi un renume,
Pe-o stradă anume, ce-o să-mi poarte numele,
Unde n-o să-mi pară rău că deşi mort, mă voi simţi tot viu,
Dovadă-mi vor fi versurile ce acum le scriu…şi să ştii
Nu-mi pare rău că deseori înjur din 3 în 3 cuvinte,
Dar am gânduri nesimţite ce mi le-am stocat în minte,
Stau neclintite, sunt nedespărţite şi nu le pot deschide,
Uşa spre bunăvoinţă că poate s-ar sinucide,
Şi-aş muri şi eu odată cu ele, doar ele sunt cele,
Ce mă-ndrumă să stau singur cu vocile mele,
Eu vorbesc cu ele, respir prin ele, doar ele mă înţeleg,
Şi nu neg, nu-mi pare rău că nu-s perfect,
Ăsta-mi e singurul defect, ce capătă efect,
Atunci când vocile-mi tac, iar eu tre’ să le culeg.
Nu-mi pare rău c-am învăţat cum să dau cu zarul,
Şi nici de nopţile pierdute când îmi înecam amarul,
Atât cât mă ţinea valul, îmi înclinam paharul,
Îmi respectam harul, credeam că ăsta-mi este darul.

II. Nu-mi pare rău că nu mai cred în cele sfinte,
Că nu mă-nchin la icoane la fel ca inainte,
Cred în morminte, unde-i pământul uscat şi plin de oseminte,
Le pot atinge, sunt reci, stau plictisite…şi
Prin gândurile-mi nelegiuite, putându-le transmite,
Că nu mă-nbăt cu mir, prefer doar bere…ţine minte !
Că nu-mi pare rău când zic că * mi se rupe,
De toti inapţii ce cred că s-au născut cu stea în frunte,
Şi de proştii ce nu se-nghit pentru că nu mă plac,
Când eu ma piş din picioare iar ei se aşează pe capac.
Nu-mi pare rău când spun că nu-mi place nimic,
Din tot ce-am făurit şi am zidit, nu mă simt fericit…zic
Că sunt imun la durere, atunci când sufletul îmi geme,
De plăcere, vorbind iar cu vocile mele,
“Nu te teme, ai doar nişte dileme, poţi scăpa de ele,
Poţi trece de probleme, prin ale tale poeme…şi cât e vreme”
Ştiu…
Că n-o să-mi pară rău că deşi afară-i cald, eu voi fi cum sunt,
Chiar de mă voi simţi unic cutreierând p-acest pământ,
Din drac mort, voi ieşi din mormânt, devenind sfânt,
Şi-am să urc până la stele, pe veci cu ele mereu,
Unde-o să-mi pară rău de tot ce-am spus că nu-mi pare rău.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro