Muzica
 


VIORICA UNGUREANU BERTEA - CEI CARE IT;I IAU TOTUL

Acorda o nota acestei creatii :
( 0 voturi )

VIORICA UNGUREANU BERTEA

ÎNTÂMPINARE
O poeta surprinzator de matura este VIORICA UNGUREANU BERTEA, a carei scriitura dovedeste deopotriva un puternic talent nativ si o initiere completa în secretele poeziei moderne.

Un poem ca “ Ramâi seara în genunchi ” este antologic si, daca poate va sti sa-si alieze o cariera literara pe masura talentului ei indiscutabil, vom avea în curând în VIORICA UNGUREANU BERTEA o poeta româna de prima marime.

CEZAR IVĂNESCU
August 1994



ASTEPTĂRI TULBURATE


1.

mama tacea pe fruntea ei broboane de aur desluseam
eu i-as fi cuprins mâinile umerii adusi eu îmi taiam
degetele si pasarilor ce în ochiul mamei cuib
si-ai facut drept hrana le aruncam

mama tacea îsi întorcea în rastimpuri privirea
noaptea cu taine si griji tâmpla îi izbea
pe obrazul ei degetele mele desenau plecari
îndoielnice ( o inima neîncrezatoare
o casa pustie cu sarpe nauc) fosnind în T;inut
cute adânci desenau si eu le numeam râuri
de codru si începea pustiul pe pamânt

2.
dincolo de zari tatal meu ducea pe brate luna
o hartuia aprindea tot cerul
a prevestire gura pamântului aprindea
(ce miros de scrum în cuvintele încoronate cu ierbi

ce clocot de vreascuri de stele

zdrobite sub copite de cerbi)



3.

prin pânze de linisti cu paienjeni sfiosi

azi îi privesc pâna dincolo de Lume

mama este chiar Zeita Nansun

este clipa imensa ce nu poarta nume

ea stie ca barbatul ei a zidit fântâni

în adânc de pamânturi gândurile si-a zidit





în vatra unor nopti surpate în asteptare

îndelung privirile si-a dospit

(trecatori beau apa din gândurile tatalui meu

cu care el mâhnirea si-a ucis

umbra peste care se nascuse zeu)

în aspra mutenie s-a zidit pe sine



4.

eu port straie de frunze ornice de piatra

vestesc trecerea mea catre lume

îl stiu cum pe cer în fiecare seara sadeste o padure

(încât a acoperit zarile dinspre apus)

lui nu îi pasa ca în casa pustie s-a întors cineva

el nu aude pasul întors - pasul dus



s-a împutinat la trup tata

(demult îl pândeam prin ochiul ferestrei) ninsori purpurii cadeau pe chipul sau facându-i-l sfânt



5.

mama îmi rosteste numele

sub bolta de paduri, Acasa

peste asteptari înfloreste regina-noptii

sa nu o atingi mama îti va lipi buzele

îti va face clipa amara mireasma-i nesatioasa



6.

Orasul este un câine imens încolacit

în jurul unor imense pietre

pe care semnul lui Tartar le-a slutit

(de ce la auzul unor tipete de pasari

târându-se într-un zbor firav

strainul îsi reteaza degetele

îsi spulbera sufletul visul gângav)

orasul are strazi foarte lungi încâlcite

are strazi pustii de la o vreme

(în timpanele amutite în rastimpuri

svâcnesc glasuri siteave de sirene)



orasul este când si când invadat

de mii de fantose subtiri-incolore

:anapoda grabite strabat acelasi drum

respira prin aceiasi plamâni

se trezesc adorm la aceleasi ore



7.

Lasa omule lasa si tu –pâlpâie în odaia transparenta

un glas de femeie- mlastina asta în care este greu sa fii tu însuti ne va lumina viata ce ne-a ramas )glasul mamei se înalta peste lucruri în înoptate curcubee!!!)







FUGI IN MULT;IME



ma lasase singura sub linisti de spaima

(în toiul noptilor rataceam prin imagini

surpate din cerul pradat), Ia-ti symphonia

si fugi în acea parte a lumii unde paradoxul

devasteaza încrederea ochiului desparte umbra

de chipul sub care cineva îti va spune ramâi



în rastimpuri îl auzeam strecurându-se

printre lucruri dându-le mii de sensuri,

!Ia-ti symphonia si fugi în multime!







ÎMPOTRIVĂ-T;I



I.

m-au strigat pe un nume la care nimeni nu

se încumeta sa raspunda m-au strigat

dansând pe podele de jar m-au închis în nor

de smerenii mi-au redat apoi libertatea fara de sansa

în rastimpuri îmi sopteau numele adevarat

fara sa se teama în numele mortii fara sa

înteleaga cum mii de celule invocau urletul

ultim urletul definitv urletul vietii fara capatâi



II.

a venit atunci la mine pe furis Domnul meu

l-am poftit sa îsi loveasca genunchii de piatra

pragului l-am asezat in lumina ferestrei i-am spus

priveste sarmanule strada plina de serpi si câini

vagabonzi stai pâna se face noapte târziu ramâi

toata viata asculta muzica ce curge spre cer

desira-ti durerea daca exista ai dreptul sa îti ascult

prefacuta tristete cum se destrama sugrumându-ma

sugrumându-te, Urasc materia vie încerca sa îmi spuna.

Atunci sângele meu se preschimba în nesecate fântâni

hranind bietele vietati talmacite în ascuns (, !Priveste

sarmanule în ochiul meu robit de o dragoste neagra)

el ramânea în cele din urma tacut





III.

i-am înjunghiat asteptarea lacrima

i-am baut m-am confesat am spart

zidurile clepsidra crusta orgoliilor

sale fara de tarmuri mii de icoane false

i-am aratat si el a început

sa se teama Doamne clipele sale întunecau

odaia, Naratiile peretilor pacatosi!





IV.

ei bateau cuie în tâmpla mea: totul este limitat

vream sa le spun ei bateau cuie si parca

nu doreau sa mai plece, vârtej de frunze! Pâcla

verzuie voci îngenunchiate trezite la viata

în virtutea împotriva aidoma confuziei, Traiasca

umbra si colbul Traiasca lenea si ura si semnul

degetului aratator Traiasca serpii si câinii

vagabonzi potaile vietii Traiasca spaima si frica

ma trezeam bâiguind LOR fie-le Doamne somnul

linistit pentru ziua de mâine



V.

Domnul meu adormea lânga umarul meu

granita mea iluzoria mea definitie sprijinit

în fata migratiei subtiri a cuvintelor mele

orizontale, Desira-ti partea ta de durere dreptul

tau la clatinare dreptul tau la bucurie, cel care

minte a devenit mai pretios decât cel care vrea

sa stie spunea îl mângâiam cu nespusa rabdare

el mereu altul se bucura cu nespusa gravitate,

Metamorfoza aceasta ma scoate la rascruce

sovaia bocetul sau ma ridica fatis împotriva-i









TRISTE ÎMPĂRĂT;II DE LUMINĂ



traiam în hatisuri de purpura fiecare

clipa o închinam celui devorat de uimire,

asuprit de ura decentei stralucitoare –



tarm fara nume val ce te înseala te înghite

te poarta în tinuturi unde vapaia indiferentei

ucide îl regaseam în rastimpuri pe o strada

cu nume ilustru culegea umbre melancholii

gândeam ca îmi cauta rugul ca totusi



cineva l-ar putea îndemna sa uite visul arderii

mele visul haituit de contraste mi-ar fi putu porunci

sa încetez jocul de-a clipa închisa în gradini

de miosötis sa ma pierd în vârtejul celor de pe urma

întelesuri celor de pe urma triste împaratii de lumina







PLOAIE AMARĂ



am iubit toata viata puterea cuvântului doar

puterea cuvântului cu ea am cucerit imperii

de nelinisti pe care le-am ascuns le-am daruit

statuii de bronz din coltul odaii am iubit

toata viata câinele alb cu ochi de opal drept

hrana i-am dat negura pasarea fricii si câinele alb

a tot râs a tot tacut el stia ce urias este pretul

tacerii ce simplu se întuneca în T;inutul

uimirii ce înseamna sa nu pui întrebari



câinele alb creierii si-a zdrobit de zidul

dintre mine si lume sub o ploaie amara





Bertea, 25 mai 1993







JUGUL TĂCERII



am crezut în tacerea de aur am pândit-o în ascuas

am privit-o în ochi mult prea des astazi nu

o mai stiu pe de rost jugul ei l-am stiut l-am ales

am crezut în tacerea mai aspra ca visul mai rece

ca noptile ce curg printre ziduri ochiul ei

m-a surprins peste ani m-a tradat



Ploiesti, 22 mai 1993











CĂLCÂIUL





m-am înfricat mai întâi de toate m-am lasat umilita

am tradus zuciumul neauzt nevazut apoi m-am lasat

umilita, Calcâiul siut ma apasa pe crestet, Minune

a clipei imense -strigam- minune a vietii Cine

a inventat apasarea cine a inventat Creatorul

de Genii –pretinsul ani în sir a plouat alb –dinspre vis

da tocmai dinspre vis!!!- a plouat alb peste viata

peste clipa în care Calcâiul l-am tot mângâiat

cu aceeasi asprime, Tu stii doar ca ma poti ucide –

îi spuneam aproape râzând- în aceasta bogata lumina



Prea multa liniste- striga cel care

îmi punea Calcâiul pe gura





Ploiesti, 20 octombrie 1993









VISUL



brat pentru brat cuvânt pentru cuvânt fobie zâmbet

circumstant visul dintre visuri întotdeauna înca

nebaut ceaiul diminetilor întotdeauna amar nimic

nu te aduce în stare sa accepti libertatea nimic

nu îti ia din speranta de a trece dincolo

de tarm dincolo de ape unde sa poti



aculta vuietul aspru al vietii



reprobatoare imagini se nasc continuu

sub ochii tai satui de atâtea întelesuri

de raceala pietrei de înaltul firesc

al zidului de linistea odailor goale

cineva uita



întotdeauna cineva uita

cineva vine si pleaca

brat lânga brat cuvânt

lânga cuvânt visul



dintre visuri nebaut întotdeauna





Ploiesti, 11 noiembrie 1993









OBRAZ



obrazul palmuit cu atâtea nopti obrazul

sarutat cu atâta vina l-am lepadat în palma

lui de aur, Cu tine du-l i-am spus Cu tine du-l

pâna la moarte eu l-am purtat atâta vreme cât



în râpe albe am sa-l arunc zicea

o viata mai amara decât viata ai dobândit

cu truda ochiului încarcerat si-a mâinii slute



în locul tau altcineva n-a încaput pâna târziu

în tâmpla ta altcineva n-a staruit pâna în zori

ploile verzi nu au cules din vestile tradate lent

decât obrazul izabel –masca ascunsa printre umbre



cu tine du-l pâna-n Cetatea Rusinii si da-i viata





Ploiesti, mai 1992







RUG



el umbla descult prin odaile tale nu poti crede

ca se apropie de fiece lucru si pe tine te vede

nu poti crede doamne ca el numai pe tine cu ochii

întredeschisi în preagreaua lumina de care esti

robit te vede (plânge în hohote sau râde ca un

blestem sfarâmat în ascuns îl stiu eu) –piatra

arsa de soarele împutinat egoist



el da foc micilor tale palate se ascunde apoi

tocmai în inima ta, Cine esti clipa de clipa

te întreb Cine esti – îl atingi în rastimpuri si nu

poti crede ca el îti este în preajma Cine esti cum

te ridici în afara lumii pe care o negi si în care

nu-i loc de ragaz de odihna de foame si sete



el nu vrea sa îti vorbeasca or noaptea târziu

dincolo de somn si dincolo de imense-

le podele de fum în vârful picioarelor te strecori

tocmai în inima lui si Doamne ce îti este dat sa auzi

murmur pierdut fosnet abject, Paraseste-ma

paraseste-te astfel vei avea maretia de a crede în mine



spune el omeneste tie îti sunt parinte fiul

din scutece Rugul









DESLUSIRE



un strain se cuibareste în noi în fiecare

pe ascuns, Sa ne refuzam pe noi însine

sa ne târâm de-adevaratelea sa ne caim

dupa focul zdrentelor sa ne zdrobim capul

de peretii încaperii stravezii. Suntem

improvizati coventie si rusine!!!- mlastina

deocamdata fantose ici colo (o pipa arzând

singura pe masa din colt departe pe strazi

mii de chipuri ale aceluiasi chip) un strain

se apropie se cuibareste în noi



sa ne desluseasca





Ploiesti, 4 august 1990









ASTEPTÂND PE ALTCINEVA



întotdeauna astepta pe altcineva cu graba

învinsului-neînvinsului gloria definita

abstract se strecura într-însul îl tulbura

îl spulbera târziu între pamânturi si cer

întotdeauna el se uimea de noul sau chip

se întorcea ades ma îndura privea tacea

îndelung cuprins de o spaima antica



întotdeauna astepta pe altcineva







Ploiesti, azi











ASTEPTAREA DREPT SCUT



catre zori din singuratatea ta ma auzi

sorbind ca ea nu îmi mai este de ajuns

ma prefac sub tâmpla o liniste stacojie

îti astern viata cersetorului adormit

pe o strada cu nume de zei tinutul

robit în care pâna si frunzele au uitat

sa mai cada, Îti poruncesc sa umbli

descula prin râsetul lor nisipos cerul

fânâna Ochiul lui Dumnezeu te-au tot

plâns în tine au stralucit rusinea

iubirea si frica deopotriva scuipând

fata lumii mânjita de împacare curânda

(arbori se izbeau de o ploaie amara

neguri se surpau într-un vis amagit)



astfel a aparut în viata ta scârba

iertarea vegherii focul zdrentelor

nemiloasa asteptarea



îti vor ramâne drept scut









SINGURA CASĂ PUSTIE ÎN ORAS



astazi ploua este o liniste

absurda în lucruri altadata

ar fi scheunat în oasele mele

un câine acum imaginea lui

se rostogoleste într-un colt

de odaie, Intra Domnule Câine

sa ascultam ornicele de piatra

între patru pereti ucigasi



trebuie sa fii tare fericit

casa aceasta este singura

casa pustie în oras







NEOBISNUIT CARNAVAL



aluneca prin spatele umbrei tale infatuat

strainul ploi nevazute în nevazute trupuri sfârsesc!!!



îi esti calauza prin seri

zdrentuite într-o lume ciobita

ca o gura de sarpe se deschide

amurgul înghitindu-l pentru totdeauna

pierzându-l) boltile vietii îti striga

în surpare Mai stii care este oglinda

ta oglinda lui oglinda lumii



!!! destine confundate într-un neobitnuit Carnaval









MLASTINĂ DE PURPURĂ



în toate noptile acestor ani am stat

la pânda carari salbatice cu râsetul

lor îmi asurzeau ratacirea



am ucis linistea am aruncat navodul

în ochiul drumetului grabit, În pestera

aceasta doar tu nu vei mai putea trai

spunea calatorul fugind mai departe ploi

incerte îmi spulberau haosul trudit descoperind

semne cândva ucise de chiar tipatul vietii



un vesnic amurg o vesnica plecare, Marea mea

dragoste toata viata confundata cu marea mea ura

rabdatoare ciobita vei putea strabate hatisul luminii?



umbra mea îmbraca un trup smuls din oglinzi

disparea pentru o vreme lasându-mi visuri de argint

se întorcea când si când, Ramâi în mlastina aceasta

de purpura în care nu mai stii sa poti fii tu însati



Ploiesti 22 mai 1992













GÂNDUL CER DE HÂRTOAPĂ

(sinea sinele si eul)



câinii de zgura pe urmele tale scânceau

te mistuiai amarnic în ploi (îti duceai

pe umeri istovit cerul împroscat cu noroi!)

tacerea tesea în fereastra pânze de paianjen

singur te afundai în durerea unor cuvinte eu

într-o liniste fara de margini ma abateam si

erai risipit în mâhniri sinea mea sinele meu



serpi de smoala în urcus se târau pe un zid



îi priveam

îi stiam eu

îi ascultam si parca

te auzeam, E gândul

Doamna perfid!!!



ploua cu zgomot de chei aruncate in apa

iti duceai pe umeri drumul stâncos înserat

prefacut gândul ca o hârtoapa se adâncea

în carnea ta înversunat











RĂMÂI SEARA ÎN GENUNCHI



cineva tot timpul îti ia din uimire salvând

jocul molatic al mâinilor care îti vorbesc

pe îndelete sub sindrofia fumului de tigara

în seara ce acopera urletul incontinuu din tâmpla

ta din sufletul tau –oras ruinat cu gari ticsite

de crepusculi capatâiul, Roaga-te sa ai o umbra

a ta care sa poarte numele tau



sa ai o umbra a ta care sa te apere de tipatul

vietii sa nu astepte la usi transparente închise

sa nu muste din carnea ta pe care sa o iubesti

ca pe propria ta Mama sa ai o umbra a ta

care sa se sfiasca de pacatele tale, !!!Ramâi seara

în genunchi si asculta durerea cum se scurge pe ziduri









ULTIMUL TĂU ROL



ai putea ucide umbra care îti râde în fata, Iahve

îi spui. si te opresti. plecându-ti capul râzi taci

pasesti auzi totul, Ne cunoastem pare sa îti spuna

Ne cunoastem îi spui irepetabila singuratatea

ta m-a nascut absenta ta ma ucide în somn



Iahve!, o strigi ea se ridica te rostogoleste

peste lumina unui ochi de fereastra. Hatisuri

dimineti friguroase totul este atât de fals

cobori din tine abatut: Ultimul tau rol!!!



Ploiesti, 19 iulie 1991









CHIP DE FEMEIE



Alteori aproape de tâmpla

O respiratie calda mai simti

Nici licarul ochiului nici

Sufletul dezgolit fara cheie



Te risipesti



or nu poti sa mai uiti ca

singuratatea are chip de femeie









TRECEREA ÎN CHIP (I)



în zilele de senina singuratate în cuvinte-

le voastre ma îmbrac ratacesc asa

pe strazile unei nestiute sarbatori



dau binete ochilor cameleonici câinilor

de zgura pasarile ciobite lucrurile înfricate

de necuviinta chipului meu nascocit

se ascund în nefiresti culori



în zilele de senina singuratate





Ploiesti, ianuarie 1990









TRECEREA ÎN CHIP (II)



îti vor acoperi privirea când tu

vei trece în chipul meu nimeni sa nu

te recunoasca spuse cel care îmi pândeste

miscarile ecoul naste pasari de prada

îti sfârteca fata mâinile crestetul



e visul îi spun e visul a ramas în oglinzi

spânzurat orbindu-ma e visul



oameni singuri îmi zice oameni singuri

pe care adeseori cu nepasare

în urma-ti i-ai lasat oameni

cu mii de fete fiecare

pasarile acestea carora

drept hrana le-ai dat clipele tale



sensul cuvâtului tradat













TRECEREA ÎN CHIP (III)



a trecut în chipul meu de piatra strada

pustie fantosele-i cu ochi de matase

privirea învinsa a celui singur

atingerea pleoapei ierboase, nu

ma mai recunsosc nu te mai recunosti

în întinderea de nelinisti umbroasa



sunt aidoma ochiului de fereastra de Acasa



dintre imaginile vegheate cu propriile-mi

degete alungate din vis cineva ma numeste

ca pe o întrebare fara stâmpar, Esti sipotul

-îmi spune- din abis în taceri ma închid



sensul clipei sa pot sa-l rascumpar





Ploiesti, martie 1992







PE JUMĂTATE TU ÎNSUT;I



aveai iernile tale fântâni cu jugastri

hatisuri rogvaiv în care puteai sa ucizi

spaima paienjenisul ceasornicelor

în care îti rataceai asteptarea cântecul

ploii pe stresini tipatul ierbii în inima

ta se stingea aveai odaia ta în care puteai

sa te bucuri în care puteai sa renunti

în care erai jumatate om jumatate

piatra de râu mâinile tale atârnau

pe marginea patului trupul tau atârna

în oglinzile reci ale lumii hranind

fara noima vietati pripasite alteori



urcai catre luna si soare puteai sa râzi

jumatate om jumatate praf si pulbere



abia pe jumatate tu însuti









INIMA MEA SĂ NU O IERTAT;I



de aici dintre îndurari-neîndurari peste umarul

foarte înalt va priveste fiinta mea dintre arborii

sfinti dintre –fara gres- tradarile firii dintre

miile de legi interioare miile de legi interzise, O!

urma de lumina fericire fara tarm dogita sarpe

transparent zid catre golurile lumii urcând sarmana

viata ce ne cuprinde pe fiecare în parte ce nu

ne iarta pentru nimic în lume complice

la oprobii rug aprins –imagini ciobite

trairile noastre întoarse din drum



inima mea pamânt reavan frunza plutind cosmic

nedumerire încântare grea îndurare de voi

trasa la sorti trasa pe sfoara inima prefacuta

bolnava de lumi ireale ucigasa în fond tarm de visuri

tremurând precum mâinile cersetorului din coltul

bisericii albe din piatra de stânca ninsoare

de-o clipa, Inima mea sa nu o iertati sa nu o iertati













EU SĂ GRESESC STIU CEL MAI BINE



1.

teascul amaraciunii seri chircite reflexul tacerii

schivnicia nerecunsocuta iar tu privesti în gol si

daca abia mai simti o urma de lumina cazând

pe fata mea piezis ai putea crede ai putea uita

ca eu sa gresesc stiu cel mai bine



2.

dincolo de trup

o maghernita rosie

sfori de fildes

pripoare vietati

carora abia le poti

da un nume

oameni impusi

oameni experimentati

papusi de plus!!!



existenta bâiguita sâsâitul unui claun peste

toate acestea, ce amar gust are libertatea



3.

un câine învârtindu-te în jurul cozii te uimeste

linistea ce zace în tine legata în lantul de argint

al stângaciei te îndeamna sa te uiti pe tine



4.

tu îti plimbi prefacut mâinile peste umerii mei tu

ma ierti eu sa gresesc stiu cel mai bine











T;I S-A IERTAT TOTUL



! ti s-a iertat totul de la patima izvorâta

din ruinele serii pacea zavorului tras

ceasornicul cu înmiite glasuri izabelul obrazului

chaosul tâmplei pâna la râul luminii albia fiorului

subtiat Corint despletit în valul furiei schisma

otravii si-a mierii, În fiece zi tu alegi ascunzisuri

pradate descântece oarbe frânturi de imagini

sperate zvântate la jarul munciunii agoniile

vinei firul mocnirii sabia ochiului întredeschis



totul pe îndelete ti s-a iertat de la câinele

ce seamana pe zi ce trece tot mai mult cu stapânul

sau credincios serpii lui Galilei fanatasmagoriile

tale absenta marasmelor în fata pragului rece

pâna la blestemul din care te tragi mânia ce rupe

cuvinte înghite presimtirile tainita orgoliului

ticluita îti izbeste barbia cu soapte greoaie















ÎNVAT;Ă-MĂ SĂ RÂD



într-o casa

imensa astepti



în prima odaie lumina-i înalta, E’nalta

lumina îti zici ca si cum ai vrea sa afli

curând din gura lui adevarul el va trebui

sa apara muritorii de rând vor cânta

pentru moarte el va trebui sa apara



or despre clipa mai amara ca viata

îti va vorbi îndelung, Învata-ma sa râd

de cei singuri îi spui si ramâi

asteptând într-o casa imensa









LUPTA CU RÂSETUL (I)





învata-ma sa râd de clipa în care poti uita

totul de serile sinucigase îngropate

în asternutul vietii pline de visuri si vise

reci de cei ce se târasc în ochiul lumii învata-ma

sa râd, O! clopotul din tâmpla! fântânile iernilor

stacojii namolul din care ne înfruptam cine se închide

într-un om singur care fara tagada toata viata

si-a tesut linistea în graiul unei lumi firesti cine

uraste hatisul asteptarilor amalgamul iertarilor



învata-ma tâlcul luptei cu râsetul











LUPTA CU RÂSETUL (II)



în tine lumi zdrobite se închid întrebarile vesnic

iuresul vietii imensa raceala obsesia pasilor subtiri

ce trec peste oglinzi dincolo glasuri mocnite

dincoace storul cazând fara sa fie atins



un clocot de pietre în râu va pune capat

zilelor tale totul se preschimba sub mâneca

însingurarii gândului pâna si noaptea asta

de aur pâna si lupta cu râsetul











VIAT;Ă INTERZISĂ(I)



1.

ce te-ar mai putea interzice serile

chircite raceala odaii desprinzându-se

zgomotos alungându-te, Eu vad în tine

un reflex al tacerii un gând risipit ca atunci

când prin paduri jilave ochiul meu

se prelungea nefiresc asteptându-te



2.

ti-ai mai putea plimba mâinile peste

umerii rosi de ploi si priviri împietrite ai

mai putea îngadui lumina prelingându-se

lin pe obrazul leucemic clocotul mortii care

scuipata în ochi mai înversunat se arata



taina refuzata din care se înalta teascul fericirii,

Domane te-i uitat din greseala pe tine altceva

nascocind dulce paradigma predestinare

schimonosita viata interzisa!!!



3.

orbul îsi înmoaie degetele în sângele tau

deseneaza pe ziduri lumina anevoios

paradox ucigas el poarta straie lungi

de singuratate pleaca si vine din pustiu el

si-ar fi putut da foc Cinstea si Ruinea sunt

puse la acelasi zid Mlastina e tot ce se arata



4.

O!sfânta monotonie caldura de amiezi praf

si pulbere fior de amaraciune viata aceasta în care



se trage cu tunul din toate colturile lumii ragaz

sfâsiat liniste strigata hohot de râsete învinuire

zabranic ramasaguri peste toate acestea am putea

tropai am putea privi peste umar



5.

viata aceasta cu surâs sardonic ne priveste

peste umerii sai peste umerii nostri atinsi

neatinsi adusi peste ani, Viata de câine













VIAT;Ă INTERZISĂ(II)



ti-a ramas doar clipa mai grea decât umbra

degetului aratator decât rânjetul celui care în fond

mintindu-te se minte pe sine iubirea ascunsa ce învie

doar ochiul subred, Tot mai rara este trecerea

catre lume a celui singur si aspru ca vântul

de toamna târzie obrazul lui rasuna-n amiezi

dezmatat de la o vreme chircit doar vuiete

ramân în noaptea în care el vrea sa se stinga

un râu de prapastii îti intra în tâmpla o fara

de margini dragoste demodata – bezna si tu

dansezi pe sfori de paianjen si el te uita

sub clipa mai grea decât umbra orbazului pustiit

mai grea decât mlastina unei vieti interzise









ÎNHĂMAT;I LA NĂDEJDI



sub zidul acesta am cules oua de paianjen

ni le-am prins pe trup armura si coroana

lumina si plânset iadul raiul vietii înfasurat

desfasurat clipe adeseori cuprinse de flacari



întotdeauna linistea se sinucidea la ceasul

învesmântarii de seara, Sa ne alcatuim

o lume a noastra oarba malefica sub zidul

acesta am putea straluci înhamati la nadejdi

















FALSĂ EXPERIENT;Ă (I)



ploua ca iarna, Lungi îmi sunt clipele ploua

ca atunci când nu mai puteai uita cineva pe furis

intra pe strazi fara nume în tihna clipelor tale, Nu

exista nadejdi doar un fel de a te sprijini

pe asteptare tu ramâi astfel ticsit de mutenii



aceasta îndelunga rusine îti iarta puterea

de a privi cu spaima strainul cum puterea

de a privi cu spaima strainul îti iarta

aceasta îndelunga rusine ploua ca iarna



vom învata sa fugim înainte de a învata

sa fim orbi vom învata sa ucidem clipele

totul este simplu ca într-o falsa experienta









FALSĂ EXPERIENT;Ă (II)



pune-i tu în locul mâinilor aripi de prada

bucura-te ca în obraz nu îti ramâne o umbra

ca nu exista cineva care sa se poata mira

priveste-l apoi prin oarbe ferestre asculta-l

cum invoca sborul cum schiopateaza



dragostea ta câine dresat

rascolind printre legi-

le interioare sub agonia

sacrificiului de a nu întelege

nimic nemaiputând sa te cerseasca

printre frânturi de silabe

acestei vieti acestei false experiente











NIMENI ÎN CELE DIN URMĂ NU ÎT;I ACOPERĂ FAT;A



în aceasta noapte de piatra definita

abstract un strain îmi arata fereastra

de la capatul zilelor mi-ar putea

asculta tropotul inimii –din vecini-

pe podele dansând pâna târziu nimeni nu

te precede nimeni nu îti acopera umerii

spaima intra în viata ta blestemând

mângâiere bâiguiala este înlauntrul fiintei tale



ploile asteapta nu mai stiu si nu mai stie

cine pe cine asteapta cine pe cine tradeaza

strazile plutesc în eter cartiere necunoscute

ard dureros sub pasii cersetorului fascinati

este tot ce poate defini fericirea



Usa deschide-o sa intre lumina dinstre Zenit inima

sa o ia la goana pe scarile vechi rostogolindu-se

surd sa fii singur în fond sa fii singur

este unica necrutare când noaptea este

si ea pe sfârsite, O! nimeni

nu îti acopera fata!







DESPUIAT;I FIRESCUL



de pasari putrezind în vazduhuri ma tem

cel mai mult astazi când tu pleci si când

din bratele mele neputincioase se înfrupta

priviri false încercanate astazi când strazile

se surpa în cântecul mutilor surzilor



de genunchii unui strain zdrobiti de piatra

pragului meu matem cel mai mult creste

în mine amiaza cu racori de iedera pripasita



ar putea striga cineva uneori, Despuiati

firescul de el ma tem cel mai mult













PROCESUL GENIILOR



caci eu îngenunchiata aici când ratacit printre zei

te stiam învatam în fond sa urasc posibilele

întrebari imposibile astazi plâng si adun

nesperatele ursuze raspunsuri: ochiul ferestrei

din visele tale în visurile mele se închide si strig



îngenunchiata aici când ratacit printre zei

te mai stiu si învat sa gresesc (ce fericire buimaca

ce vuiet când tu ai putea fi aici ai putea asculta

durerea pripasita cum serpuieste pe pleoape-

le mele cum norii se abat sub ungherele clipei)



te stiu eu, Domnule, tragi storul si plângi

ca batrânii rapusi de orgolii înconjurat de

mastile casei tale legate la gura legate la ochi

te stiu eu tragi storurile si ai vrea sa uiti totul



aici posibilele întrebari imposibile putrezesc

în eter neîntinate dincolo de ele se pune la cale

procesul geniilor, Te învârti între ziduri de ceara

- îmi spui uimirii îi rupi din uimire pe când









POESIA VA RĂSCOLI PĂMÂNTUL



(Închinare I)



daca la noapte cineva pe un cer

încremenit în linisti de purpura

va sadi curcubee daca ucigasul

îti va înnumara clipele la ceasul

primilor zori Poesia te va culege

din cenusa de frunze, O! Triumf

al pedepsei launtrice iertare

a durerii fuga de sine -Poesia

va robi clipa vehementa iubirii

farâma de viata ce ti-a mai ramas

va rascoli pamântul apele cerul











TURNURI DE FUM



(Închinare II)



ce usurare sa fii o fiinta ghemuita deasupra

vietii parasite arbore înlantuit de iederi

ucigase cumpatul negurii sa îti biciuie ochiul

sa îti macine fibrele, Uraste-ti simturile cuib

de cuvinte sarace speranta zdrobita iubire furata



pe un cer despuiat de firesc strigatul mut va sadi

curcubee umbra îti va fi aruncata în cenusa

de frunze în prapastii de purpura triumful pedepsei

iertarea durerii fuga de întrebari vehementa mirarea

rascoli-vor pamântul si cerul neîngenunchierea

minciuna orbirea spânzurate vor fi în turnuri de fum











SINGURĂTATEA



1.

ei stiau ca singuratatea este un câine în care

poti lovi cu piciorul în timp ce el te fixeaza

cu ochii goliti în timp ce gura ta în loc sa latre

sângereaza iar tu porti toata viata cu tine umbra

câinelui porti dragostea pentru umbra aceasta

un timp pâna uiti pâna ce scârba devine

asternutul vietii tale dar ce om mai este acela

Doamne care nu a învatat strigatul, Ei stiau ca

singuratatea este când acolo departe între strazi

niste arbori leagana anevoioase umbre din care

poti smulge cu privirea când si când chipul

asteptat chipul cunoscut necunoscut întotdeauna

potrivnic îl însfaci pentru tine îl pastrezi în ascuns

în marasme asta credeau ei ca este singuratatea



2.

ei stiau ca singuratatea se vinde si se cumpara

oricum cu clopotul noptii care înghite strazile

trupul tradat totul or singuratatea a lehuzit

o vreme si-a aratat dintii linistitor stralucitori

i-a privit în ochi a scuipat cenusa peste ei a plecat

s-a întors s-a tot întors (adeseori luând drumul

blestemului) i-a calcat în picioare le-a naucit

auzul si vazul puterea înselarii de sine a dat

foc oraselor or în vreme ce trupurile lor

se mistuiau în flacari ei stiau ca singuratatea











SOAPTĂ MOCNITĂ





1.

strazi pustiite în amiaza în tine

se închid soapta copilului

descult ratacit obrazul îti întuneca

în tâmplele tale hamaie câinii

vagabondând prin oras (prin usa

odaii întredeschisa zei nevazuti

cu propriile lor slute inimi arunca)

umbrele lumii sunt însesi zidurile

orasului ce te înghite însasi

capcana pacatoasa în care

cineva tot timpul te minte



2.

un sobolan te priveste prin podeaua ticsita

de ani, Spaima ta –spune el- se cheama

fericire de-o clipa se cheama tacere aspra

ploaie pe crestet încremenire a noptilor

de hotar ravasindu-ti memoria soapta mocnita











TREMURUL OBRAZULUI TĂU



vine cineva când si când se aseaza

pe piatra pragului tau vorbeste îndelung

tace se naruie, Casa aceasta este

toata un murmur casa ta este toata

senina paienjeni sfiosi îti tes asternutul



abur de spaima nopti frânte în oglinzi

zvârcolire incerta odaia ta porunca si mit

râzi cufundat într-un scrin de opal

cu migala te alcatuiesti pentru fiece clipa



vine cineva te îmbraca în verde, Ceaiul

acesta amar sa îl bem împreuna

prefa-te ca înadins stralucesti durerea

este a ta blânda si neasemuita

ridicola si minunata creanga de sânger

putrezind în eter durere scârbita



siluete se subtiaza la furisarea

amurgului umbre firave plutesc

între tine si lume câinele cu priviri

luminoase paradoxuri confuzii

rusine înceata. Vine cineva dintr-o taina

si da în vileag tremurul obrazului tau









SORBINDU-T;I ILUZIA



m-au purtat prin orase unde plânsetul era interzis



linistea mea hranea câini stravezii cu ochi

de opal sovaieli pluteau în eterul tradat

îndeajuns, Jocul acesta destelenit opriti-l

striga Duhul Orasului încetul cu încetul

faptura aceasta chipul vostru a luat

v-a adapostit întotdeauna ci duceti departe

în pustiuri noptile sale spânzurate de bolti



liberatatea mea se desprindea de mine otrava

lucind într-o palma razleata rostindu-ma

neînteles, Jumatate viata-jumatate moarte

întotdeauna nesfârsita negura gonita prin

tinuturi pustii bântuindu-ma sorbindu-ti iluzia











VIS CU PĂSĂRI USOARE



îti cere ochiul sa îi fie oglinda, de un vis

cu pasari usoare de un soare dramuit risipit

într-un cer al nimanui ma tem cel mai mult



un murmur abject bântuie lumea înfricata de masti-

le cu râvna claditede însesi mâinile ei, Ce vuiet

ce vuiet în inima ta pe jumatate aprinsa pe jumatate

stinsa de un vis cu pasari usoare ma tem









HĂT;ISUL



ramâi tu în carapacea ta bâiguiala ta, Barbatul iubit

în fiece zi parasea femeia iubita îndoiala zabranicul

ramasagul faceau pe unul dintre ei ferecat în lumina

pe celalalt zavorât în orgolii unul ramânea încremenit

într-un colt de cer celalalt era întotdeauna altcineva

altcinea clocotul vietii absurde stârnindu-le mâinile

mute înnecate în pulberea alba a râului care înca

mai curge printre cioturi de arbori ca o urma de aripi



O!-existenta frusta confuza si atât

de jinduita în fond vei putea privi

la nebunul orasului cum va da foc vietii

propriei vieti cufundându-se

în hatisul din care se trage













NOPT;I (I)



o! Noptile tale frânte în tipete stravezii

noptile infernul garilor plutind peste lumea

alcatuita din paradoxuri chipuri sterse c

u lacrimi atârnând în barbie, Obisnuieste-te

cu viata aceata ocolita de adevar alcatuieste-ti decenta de care te poti bucura



înlauntrul tau în afara ta o lume de sluti de fonfi

de inepti o lume care aplauda continuu ridicol

pâna si în noptile tale cu fete obliterate





















NOPT;I (II)



pietre de moara îngenunchindu-ti

tristetea noptile tale lungi ca visele

clovnului alb din deschizatura ferestrei

spre lume urma de viata noptile

tale ca umbra câinelui de paza



un cer alb în care aripi groase aduc spaima



oriunde în lume un ins abatut se afunda

în paienjenisul noptilor sale am putea

inventa cântecul lui de plecare peretii lui

de pamânt în surpare fântâna lui

cu cumpana l-am putea inventa însusi

pe el în noptile reci zidul peste sine

tragând zidul care desparte satul de luna



O!noptile tale liniste subtire si murmur







NEGURI



într-o cuvenita liniste ei te asteapta

în casa imensa tu vii îi privesti

peste umar pasii ti-i înnumeri



ei lovesc tâmpla ta aproape senina

tâmpla ta aproape murdara ai putea

fi haina lor de sarbatoare visul

rapus de lumina scursa în capcane

libertatea lor ireala ei tac ei râd

ei graiesc omeneste le cerni ziua

noaptea chaosul, Luati în schimb

viata mea definitie cu care oricine

îsi poate peria obrazul



ei plâng neputinciosi în ascuns



în tine se surpa orase de piatra ei

sunt Doamne gândul tradat fastul trecerii

apelor ce sapa în pustiuri departe ce sapa

în suflete freamatul tau cer plin cu pasari

pierdut fara îndoiala în neguri







UMBRIRE



soapta firava inima risipita pe strazi îngropate

în frunzele toamnei viata nascuta din visuri

dantelate alungata îngaduita de fapturi nascocite

de cel care umbrirea si-a lepadat-o în straine

hârtoape si prin nopti a pornit-o agale, Viata

târâta prin colbul zilei fade împartasita sovaielii

fiecare dar fiecare are Cornwallul sau orbit

de sterpe mâini trecere spre absurd alcatuita

din paradoxuri O! Ruga împotriva legilor

launtrice. Ai putea avea patul tau de paie

cu soareci transparenti patul tau din marmura

ai putea privi prin fereastra ascunsa perindarea

gunoierilor zilelor mov nimeni nu se poate

bucura de toate acestea nimeni nu poate scrijeli

peretii goi cu privirea doar râsetul ca un fum

învaluie T;inutul cârtite albastre îti scurma carnea

îti ling mâna invocând neputinta priviri leucemice

te ating si o liniste bolnava searbada

vremelnic cuibarita în obrazul tau





Iasi, martie 1990







PIPĂ FUMEGÂNDĂ



mi-a privit îndelung mâinile cu o tânguire

ascunsa buimaca, Sa fim singuri spunea

departe de zbaterea subtire a fantoselor

renuntarii si apoi mi-a dat foc

sa pot sa uit Mitul Râsetului alb

acest ultim five’o clock



seara se ghemuia în pipa fumegânda











DESPRE LOTUSI



chipul mi-l roade cu sapte guri apoi ma priveste

prin sapte oarbe ferestre de atunci ca pe o ruga

numele în gând i-l repet, Trece umbra mea

pe deasupra implorarilor tale desbracate scaldate

în ploi de aur înghitite în ruine -îmi spunea !Trece

umbra nestiutului calator vroaim sa îi spun o aud

cum striga o aud ape amare se revarsa din visuri-

le tale fluturi de zgura plutesc în eter ochiul lumii

buimac se închide în ochiul tau stins, Despre lotusi

vorbeste-mi despre lotusi îi spun el tace eu

îi înnumar pasii el chipul mi-l roade cu sapte guri

pasii mi-i înnumara eu ca pe o ruga numele

în gând i-l repet mergem umar la umar prin hatisuri

soarele se cuibareste în noi vorbindu-ne despre lotusi



Ploiesti 11 august 1992











CERSETORII DE APĂ



iata sarutul în palma aspra a celui care a încercat

sa îti risipeasca curajul de a te supune de a nu-ti

uita numele –otrava turnata de zeita însasi

în cupa de arama iata-l pe cel care îti plânge

la capatâi noapte de noapte, O mlastina rosie ai

ales vesnic dinspre tarm vei asculta de acum



cântecul cersetorilor de apa







Satu Mare, octombrie 1992











ELHAOS



toamna este pe duca, Aprinde-mi bratele

la capatâiul ei opreste sborul salbaticit

arunca vazduhul în fereastra mea amor

pacatos rege fiu al ierbilor –toamna este

pe duca Elhaos nu ma mai iubesti Chaque

chose a son temps arunca vazduhul

în fereastra mea (casa bunicilor bântuita

de o lumina amara va adaposti sicriul

toamnei) chiar nu ma mai iubesti





Moreni, 24 mai 1983













NUMELE TĂU DESPLETIT ÎN PENUMBRE



într-o lume de iubiri pamântii

cu ziduri de iedera pripasita

si unghere în care pâna si

cherubii urasc se însingureaza

striga înfundat tu esti exilatul

destinului tau stramutat

talmacit înadins înadins



mama ta desculta paseste

pe un pamânt ars al nimanuia

Cine sunt acesti zei care

se târasc pe culoarele desertaciunii

stârnind cuvinte ce au închis

într-însele clipa cu clipa povara

ta negura ochiului tau

din icoane coboara false

iertari tu privesti fatis linistea

zdrobita si rece cum naste

fugari vinovati blestemând

numele tau despletit în penumbre









NELINISTE ÎNTOARSĂ ACASĂ



tropotul cerbilor îmi sfarma linistea în asfintit

un strain sluteste soapta de singuratate

privind peste umar Poemul ce a amutit

în firele unui ochi de fereastra pe jumatate



neliniste întoarsa acasa peste pleoape-

le tale grei ciucuri de roua au cazut

(ornicul nasterii tale în tâmple-mi rasuna)



priveste-mi mâinile în freamatul lor sunt

una aidoma unei carari încâlcite

cealalta aidoma razelor târzii de luna



eu ma ascund în sarbatorile serii nesfârsite

lacrima cerbilor cade pe umbre de cutit



strainul cotrobaie prin lucrurile adormite

deslegând semnul ploilor semnul rodului

neobosit, Neliniste întoarsa din singuratate

ce umeri de matase ti-ai cladit











SĂ MĂ NASCĂ



sgomotul surd din tavan miezul de noapte arata

se rascoala staruie, Am privit-o îndelung pare

sa spuna am privit-o eu în ochi îsi lasase

ghetele la usa si-a scos manusa roasa de ani

cu degetele ei aspre de mama sa ma mângâie

m-a primenit cu surâsul un fosnet în pieptul

ei auzeam dorea sa râda de mine or nu mai

avea puterea am ucis-o în ascuns? Am simtit-o

cum se apropie de mine sa ma recunoasca

ma iscodea din prea aspre unghere vrând



sa ma nasca din nou















TATĂL MEU



chipul tau îl recunosc doar în chipul

unui strain adormit pe lemnul fântânii

leganat sub vraja cumpenei de putregai

cu zidurile marilor orase spunea tatal meu



absenta ta a rastignit copacii în amurguri

steaua trudita din ochiul de cer al ferestrei

robite de cântecul pasilor în plecare



au ramas noptile spânzurate de crengi sfinte-

le sarbatori ale vietii urzite în neîntoarceri

în care copacii pe urmele tale se vor departa

fumegând cântecul mortii nemaigasindu-si sfârsitul















INIMA ABURIND CA PĂMÂNTUL



fosnetul mâinilor încâlcite în somn se desprinde

din cercul odaii închise în mutenii, Purpura zorilor

semnele unor cuvinte: straja ascunsa. Femeia rupe

în bucati pâinea aburind ca pamântul



sub trecerea clipelor albe dincolo

de strazi trecatori ravasiti arunca

în zidul înalt cu inimile lor

-pietre diforme încât ploi orbitoare

pustiesc întregul T;inut



in cercul odaii zidite în mutenii femeia rupe

în bucati pâinea aburind ca pamântul





Târgu Mures, iulie 1988











CETATEA ROBITĂ DE POESIE



în iarna amara am dat foc cetatii si ne-am raspândit



de atunci am strâns la piept un petec de raspuns

boarea vântului scria pe fruntea noastra cu pulbere

sacra într-o veghe amnezica ce topea ura saraca

în fond doar strazile ucigase înghiteau pasii

grei bântuiau râsete dezgropate de gând poruncind

în stânga si în dreapta, Uita cetatea ravasita de vise

uita pentru întotdeauna singurul ei supravietuitor



uita cetatea robita de poesie







Ploiesti, aprilie 1991













ASCUNDERE



esti clipa de ragaz prin degetele noptii umbra luminii

clinchetul apei în muguri pasarea din ornic rapusa

esti munte si clocot de zori trecatorule trecatorule

umbra arzând într-o alta umbra fada confuza



când lumea a uitat din tine

cel mai umbros dintre semne

ramâi încrustat pe un zid

sub ochiul de sarpe al asteptarii

îti urzesti cu migala vieti nedemne

sub geana stacojie a stuporii



esti golul din tâmpla furtuna dorita curcubeu

al serii pe streasina casei cazând

soapta topita linistea odaii straluminând



esti tinut cercuit de iubire

în care ma ascund cu mâinile

prinse în caire









VIAT;Ă DE CÂINE (I)



1.

de la balconul dintre pamânturi si cer tu umbli

cu capul în nori departe îi esti lumii partase

la închipuirile tale astepti mereu un strain

dinspre Zenit dinspre Uruc dinspre Zari



O!respirare mlastinoasa târâs-grapis în urcus

furtuna –tu viata îi spui- strainul vine nu vine

strainul (întreaba prin lume de tine) dintr-o

maghernita de inima locul de unde privesti

tu pamântul si cerul viata pare viata de câine



2.

Trec domnii de ieri roscovanii galagiosii DOMNII

odraslele infatuarii absurzii ineptii pironiti în cuvinte

de soi trec pe strazile încapatoare ale îndoielii (domnii

clovni însirati asemeni unor piei de ursi naivi si foarte

cuminti ) în timp ce Profesorul filoshopheaza

cu sine cu pasarea hulpava a cerului

cu ruinele trupului sau napadit de verbine



3.

trece pe strada urletul lumii dezbracat tu îl auzi

cum te sfâsie strainule suflet bolnav de confuzii nu

te mai recunosti în bâiguiala aceasta ca un vârtej

de simphonie si îti vine sa râzi si râzi cu o foarte

fireasca amaraciune este piezisa existenta în fond

este un demnon clopotul din tâmpla când parca esti

cu capul în nori cine iubeste viata de-o clipa

noapte si zori doar noapte si zori

Domnii de ieri parca râd parca plâng

parca te-ar risipi între cer si pamânt



4.

de nu s-ar surpa Zidul dintre Umbrele serii

de nu s-ar surpa în ploaie pasarea hulpava

alunagta din Mitul Mângâierii

de nu s-ar mai auzi rupându-se în bucati norii

rupându-se în bucati inima din tine

de aici dintre pietre si arbori slutiti

viata este viata de câine











VIAT;Ă DE CÂINE (II)



1.

îti definesti straiul pâinea culoarea obrazului

strazile îti sunt asternutul pentru toamnele

lungi, Cum vei fi tu cel de acum fara de mine

într-o lume care crede ca totul i se cuvine

farâmitând soaptele învaluite în zdrente

albastre imaginea ascetului spânzurat

pe un perete alb sufletul împacat cu urletul

celor din namol înfruptati



esti liber sa cânti noaptea pe strazi

cineva sadeste lunura în mintile noastre



2.

stim undeva fiecare un colt de viata borurile

palariei gri ascunzând fata gri gura mohorâta

ca pentru jale ragazul paienjenisul spaima

Cineva pazeste zarile respiratia lumii înadins

sub zvârcoliri si rugaciuni pestrite, Asculta

valul strazii cum îi sfâsie carnea arunca-i tarmul

ce îl fascineaza iarna venetica în spatii

goale pribegind uitându-te Doamne











RĂGAZ



în sfârsi poti sa crezi ca ti-a fost harazit

sa închini Corintului tau umbra ta care

te cauta înnebunita prin odai nesfârsite

te tine în viata cu spaima ta de râset cu tot

cu numele tau vâslind pe apele vietii si mortii

spulberând ragazul în râpele noptilor, Doamne

spui cu umbra aceasta într-o înghesuiala

de chipuri vii nimic nu mai este de partea ta

lucrurile de care te bucuri te vor putea ucide







Iasi, septembrie 1985









CEI CARE ÎT;I IAU TOTUL



m-au frunzarit pâna la sânge pâna la visuri si vise

m-au tulburat m-au zidit în retina lor m-au cântat

ca pe un dor m-au dus de mâna m-au dus de nas



mi-au strigat numele în cor

m-au aplaudat îndelung

i-am stiut toata viata



mi-au lasat apoi libertatea fara de sansa

fara sa vorbeasca despre aceasta mi-au lasat

ornicul sabia gândul mi-au lasat

averile lor minciuna rusinea si ura



încântarea avea sa ma ucida în fiecare zi încântarea

soaptele domesticite în pestera vietii au pus ei

din mine deoparte ragazul muteniei mi-au adus apoi

pe rând frunze de lotus oglinda zeitei Iuventas

mi-au spus ca am leagan ca am mama ca port nume

m-au silit sa uit clipa fireasca a mortii m-au rapit

în noptile cu ploi verzi si pâna în zori m-au uitat



ei cei care îti dau totul cei care îti iau totul







**********



ÎN LOC DE POSTFAT;Ă



VIORICA UNGUREANU BERTEA este cunoscuta de multi ani în presa literara româneasca. A câstigat numeroase premii literare , a realizat numeroase emisiuni de RADIO si TV.

VIORICA UNGUREANU BERTEA se afla la primul sau volum. Debuteaza târziu, la 33 de ani, la vârsta rastignirii lui HRISTOS.

A tipari un volum de versuri în zilele noastre este o aventura.

Cred în destinul sau poetic si, despre acest volum de debut, “Cei care îti iau totul” semnat de VIORICA UNGUREANU BERTEA se va mai vorbi cu siguranta.

MIHAIL I.VLAD





************



Consilier editorial: MIHAIL I .VLAD

Grafica: MIRA DUMITRA IORDACHE

Volumul a fost tiparit la Tipografia Târgoviste

Sub Comanda nr.6107-1994



Colectia POESIS

ISBN 973 – 96765 – 5 – 3 PRET ........




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro