Muzica
 


Mihai Eminescu - Asta Vreu, Dragul Meu

­ Iubesti scumpa mea frumoasa
Ghirlandioara de-albe flori,
Ce-ncununa gratioasa
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dara, draga, tu?
Poate roza cea tacuta
Care dulce se saruta
Cu fluturii râzatori?

­ Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsa-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubesti, dulce dragulina,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspina
Dulce, blând, încetisor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dara, draga, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­ Ah! Când aurul suspina
În punguta plina, plina,
C-o cântare metalina!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubesti poate pe Selene,
Ca o candela lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumbla surâzând?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dara, draga, tu?
Iubesti poate alba zare
Ce-o sageata mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­ Ah! Când aurul dulce suna
În punguta mea nebuna
Nu-mi mai trebe alba luna!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubesti patria-ti mareata
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei fata
Se deseamna-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dara, draga, tu?
Poate visul mare, mare
De marire, razbunare,
Ce-l viseaza-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro