Alexandru Macedonski - Avant
Precum în largul marii corabia s-opresteCând vântul nu mai sufla si pânza pe catart
Atârna nenstrunata sub luna ce-i zâmbeste
Cu razele ce-asupra-i zadarnic se împart;
Precum vioara tace când coarda se destinde
S-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis
Rasunete suave, voioase sau murinde,
Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris;
Asa-n restristea vietii, poetul, si el tace,
Cu inima ranita în pieptul sângerat,
Nimica nu-l mai misca, nimica nu-i mai place
Si-l afla-orice simtire cu sufletu-nghetat.
Ca el e si matrozul corabiei oprite...
Avântul si-l legase de-al vasului înot,
Iar apa oglindeste priviri nensufletite,
Si muta se întinde oglinda pestetot.
Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele,
Caci inima ranita a bietului poet
Adoarme ca si marea sub cerul plin de stele
Si nu mai cânta-ntr-însul speranta, nici regret.
Precum însa deodata la-ntâia adiere
Corabia tresare pe-al undei sân amar
Si pânzele se umfla s-o-mpinge cu putere,
Jucând-o în buiestru ca falnic armasar;
Tot astfel inspirarea deodata se ridica,
Si aripi nevazute îl schimba-n semizeu,
Se-ntinde pe hârtie a versului panglica,
Iar sufletul în urma îsi lasa corpul greu.
Lirismul si satira se joaca pe-a lui frunte
Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc,
Nou Moise, el se urca atunci pe vârf de munte
Si alte legi sadeste în sufletu-omenesc.
Desi în urma-i urla a urei aiurare,
Zâmbind, când sa-l sfâsie cei rai se învrajbesc,
Asa de sus tinteste s-atâta e de mare,
Încât cuprinde totul: ceresc si pamântesc!
El vede armonia din lumile eterne,
Pricepe nesfârsitul s-al totului mister;
Materia în fata-i se fierbe si se cerne,
Urmeaza în adâncuri cometele ce pier;
Stiinta granitata o calca în picioare...
Atomele iau viata, le simte cum traiesc...
Le-aude bucuria sau lunga lor plânsoare
În vecinica miscare pe care-o-ndeplinesc;
Coboara printre oameni si stie sa mângâie,
Si cântecu-i se varsa ca râuri de isop,
El curata si spala de-a patimilor râie...
Insultele nu-l pleaca, sa râure potop;
Caieste pe poporul ce merge la pieire,
Tiranu-ncremeneste sub biciul lui de foc,
Dar vai! el care merge de-a drept la nemurire,
Adesea n-are-n viata nici pâine, nici noroc.
Adaugat de : Adelydda
Niciun comentariu adaugat. Fii tu primul care comenteaza!
Autentificare
Despre noi
Adaugare
Ai versurile unei poezii? Adauga-le aici!
Linkuri utile
Top utilizatori
1. smaranditza - 7471 puncte
2. vanghelis007 - 7146 puncte
3. silvy - 7109 puncte
4. pisicuta - 5806 puncte
5. Adelydda - 5248 puncte
6. zuchini - 5171 puncte
7. adelina - 4070 puncte
8. maria - 3997 puncte
9. Ella - 3434 puncte
10. eva - 2772 puncte
Utilizatori | Top lunar | Top general | Istoric
2. vanghelis007 - 7146 puncte
3. silvy - 7109 puncte
4. pisicuta - 5806 puncte
5. Adelydda - 5248 puncte
6. zuchini - 5171 puncte
7. adelina - 4070 puncte
8. maria - 3997 puncte
9. Ella - 3434 puncte
10. eva - 2772 puncte
© 2007-2008 versuri-si-creatii.ro