Muzica
 


Vasile Militaru - Nunta cerbului cu vulpea

Vulpea, la o sindrofie, pe covorul verde-al ierbii,
Cunoscând un cerb ferice, Împărat peste toți cerbii,
L-a privit ca o vicleană,
Cu-atât foc și-atâta dor,
Incât, cerbul din poiană
S-a-ndrăgit nebun de vulpe și-a fost zis: - Poate să mor
Adorata mea aleasă,
Ca să nu fii, lângă mine, peste cerbi împărăteasă!...
Vulpea i-a răspuns în lacrimi, prin suspine-ntretăiate:
- Adorate Împărate,
Inima-mi, de tine plină, numai pentru tine bate!...
Du-mă-n brazii tai la munte,
Cerb frumos cu stea în frunte,
Și-ai să vezi că tot poporul cerbilor ce ți se-nchină
În a munților grădină,
Fericit peste măsură, va veni, săltând, să pună
Pe-a mea frunte nepătată cea mai fără preț cunună,
Pe-ale cărei flori senine, smulse de pe creste-nalte,
Au să ardă stropi de rouă, pulbere de diamante!...
Iar eu, sclava ta, stăpâne, flori în cale-ți voi așterrne,
Și-ți voi da să sorbi de-a pururi fericirile eterne!...
Ca vrăjit de vulpe, cerbul, pe-ale munților poteci,
I-a grăit, sorbindu-i ochii ca pe niște ape reci:
- Ești pe veci împărăteasă!... Ești a mea pe veci de veci!...

Auzindu-i însă cerbii, au sărit ca arși în pulpe:
- Cum! Să aibă împărăteasă neamul cerbilor, o vulpe?!...
O vicleană roșcovană care nu-i de-un neam cu noi?...
Împărate, de faci asta, sună ceasul cel de-apoi,
Că tot una-i, dacă vulpea, peste cerbi o faci stăpână
Sau iei lupul din pădure și-l așezi cioban la stână!...

Cerbul însă, prins cu totul în a dragostei lui mreajă,
N-auzea decât atâta: glasul vulpii, plin de vrajă…
Și-ntr-o zi cu cer ca plumbul, care prevestea furtună,
Împăratul cerb îi puse vulpei, falnica cunună!...
Dar la nunta lor, sub soare,
N-au fost cerbi, nici căprioare,
Ci doar fiarele cu gândul, pe toți cerbii să-i omoare…
Iar a doua zi, din munte s-auzeau curgând, cum fierb
Mari șuvoaiele de sânge irosit de neamul cerb,
Căci toți lupii, toți mistreții, toți vulpoii plini de culpe,
Frați cu-împărăteasa vulpe,
Au venit în miez de noapte și, tiptil, prin-nalte ierbi,
Colții lungi, cu lăcomie, și-au înfipt în bieții cerbi…
Iar de-atunci, nu se știe dacă până-n dimineață,
Cerbul cel vrăjit de vulpe a putut scăpa cu viață,
Fiindcă nimenea pe lume nu l-a mai văzut la față!

De-o mai fi vre-un cerb sub soare, după care vulpea-i moartă,
Fie sigur că, mai bună, nu-l așteaptă altă soartă…




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro