Muzica
 


Ion Vinea - NOX

Cântec din larguri, prin golul orelor gemene,
ce stelară noapte prinde să ne legene.
Departe visul mi-l poartă catargele càndide.
Sub adieri tremură Tomis din genele-i palide.

Drumurile de var lin sosind singure
somnul şi-l duc la sânul falezelor.
Pregetă-n gemete zbuciumul apelor
pas cu pas, îndelung, pe dig însoţindu-mă.

Ademenite-n repaosul vag, uraganele
De pretutindeni adorm în concertul talazelor.
Teme-te, inimă prinsă-n legenda mirajelor,
înlănţuitul neant pândeşte din plasele algelor.




Bookmark and Share

 

 
 
Facebook
 
© 2007-2018 versuri-si-creatii.ro